Tudor Arghezi – Numerus clausus | 1923

© Ruth Thorne-Thomsen | Levitating man | 1983

.

.

.

De la relation, souvent tendue, entre Fondane et Arghezi, il ne reste que peu de textes, éparpillés dans les revues roumaines. Sans doute Fondane sait-il priser le poète accompli qu’est déjà Arghezi dans les années trente (Cuvinte potrivite paraît en 1927; Flori de mucigai – en 1931). De même, Arghezi a dû bien sentir la fébrilité de l’impatient Fundoianu, si présent lui-même dans les périodiques roumains avant son départ pour la France, en 1923. Il faudrait cependant se demander si la tension et l’échange pour le moins coloré qui eut lieu entre les deux hommes ne sont pas davantage les signes d’une reconnaissance réciproque, plutôt qu’un malentendu foncier, touchant aux fondements de l’acte créateur et à ses contraintes ontologiques. On ne connaît que trop bien la plume acérée – aisément venimeuse – de l’éditorialiste Arghezi (v. l’accueil qu’il fit au roman Ion de Liviu Rebreanu, le traitement réservé à Brătescu-Voineşti et à bien d’autres). On connaît aussi la passion et la ferveur de Fondane lorsqu’il est amené à défendre ses idées. L’un comme l’autre détestent la mauvaise foi, les sanctifications hâtives ou sans raison valable. Pour autant : ayant eu la chance d’une longue vie (1880-1967), Arghezi a pu voir son nom entrer sur la liste des classiques – canons, modèles à suivre et autres apostilles en ce genre.  C’est loin d’être le cas pour Fondane – en France comme en Roumanie. Mais leurs similitudes surpassent cette validation extérieure, ainsi que leurs quelques différends plus ou moins rhétoriques. Demeure la lucidité dans l’analyse des faits de société. Exempli gratia : cet article paru en 1923, au sujet de la requête des étudiants à fixer le numerus clausus pour les étrangers dans les écoles roumaines.

Luiza Palanciuc

 

O inspiraţie parazitară a determinat studenţimea să ceară mărginirea numărului străinilor în şcolile româneşti. Sunt două feluri de streini în sensul secret al acestei noţiuni: sunt evreii, care legalmente nu mai sunt străini, şi străinii adevăraţi, care vin să înveţe carte românească. Studenţii români interzicând străinilor să înveţe şi să răspândească limba românească!

Noi ne întrebăm cum am putut parveni, ca popor de o inteligenţă cu totul remarcabilă, la o atare prăpastie de aberaţii; căci, când vorbesc copiii noştri, ne ascultăm vorbind în glasul lor. Cărui paralitic şi cărui dement dintre dascăli, necercetat de medicul specialist, i s-a înfăţişat această mântuitoare idee de ospiciu că influenţa culturii româneşti nu trebuie pusă în funcţiune cu nici un preţ şi că ar trage foloase cultura românească din interzicerea şcolilor tineretului străin?

Cu voie şi fără voie, în sufletul celui care numai citeşte într-o limbă străină se strecoară, uneori până la pasiune, dragostea pentru limba studiată. Când se adaogă şi atmosfera particulară a vieţii străine, în care trăieşti, suferi şi te bucuri, ţara unde ai trăit face, în inima ta, în tot inconştientul tău, un plasament de simpatie decisiv. E atingător şi caracteristic detaliul că evreii din România imigraţi în America mănâncă la New York mititei, fleici şi murături şi că în jurul statuilor lui Washington, Grünberg, David cântă cu lacrimi Colea-n grădiniţă, subt bolta de viţă… Cele mai banale amănunte ale unei vieţi trăite devin, în amintire, resorturi morale, puncte de sprijin, motive de iniţiativă.

În războiul mondial, simpatiile cele mai multe au trecut în partea Franţei. Şcoala franceză şi cartea franceză au făcut ceea ce politica franceză n-ar fi izbutit să determine.

S-ar mai putea ca într-o bună zi studenţii să ceară, din surmenaj şi inutilitate, reducerea cursurilor la sfert.

Studenţii trebuiesc energic ajutaţi să-şi vie în fire.

©

• Text : Tudor Arghezi (1880-1967) – „Numerus clausus“, în Cugetul românesc, an II, nr. 1, ianuarie 1923, p. 80 (articolul este semnat T.A.).
• Imagine : Ruth Thorne-Thomsen (n. 1943) – Levitating man, Wisconsin, 1983; din seria „Uşi“, 0,95 m., Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou, Paris.

Pentru a cita acest articol: Restitutio Benjamin Fondane – www.fondane.net

.

.

.