Tudor Arghezi – „Universitare“ | 1930
20 janvier 2012 § 1 commentaire
© The Saul Steinberg Foundation
.
.
În lumea profesorilor, viaţa nu curge deosebit, ca râul de slove pe albia cărţii. Nu se deosibeşte adeseori mintea unui învăţat de instinctul porcului pur şi de sfincterul raţei, decât în lauda orăteniilor din curte. Luminişul de fildeş al paginii albe, contemplată la flacăra lămpii de studiu, nu şi-a prins claritatea selenară măcar pe fruntea boltită de hârtie, necum să intre dincolo de frizură şi să rectifice rafinând-o, pornirea de sălbătecie a brutei moştenite.
.
© The Saul Steinberg Foundation
.
S-ar părea că reflecţiunea şi reveria dezarmează fiara şi strămută molecula primară într-o ambianţă serafică, derivând celula ca la călugări, către un neant şi intercalând-o ca o notă fină într-un sens de portativ muzical. Organele fizice agresive se resorb de intelect, şi trupul se transfigurează dogorât de o continuă arşiţă nocturnă, rece, de Cale Lactee. La un grad sau altul, fiecare inteligenţă, târâtoare prin povara stâncoasă a cărţilor şi a ideilor, este atinsă de acel morb sideral, cu care începe era cuviinţei, a smereniei şi abnegaţiei, cu indiferenţa ei pentru bunurile strict animale.
De aceea o viaţă de intelectual nu trebuie subt niciun unghi să se asemene cu viaţa unui vierme, care mai are câteva mii ani până să se ridice din coadă în picioare şi din smârcul bălos în biblioteca uscată. Rezerva cerebrală povăţuieşte bunătatea şi mila, dragostea şi bunăvoinţa, măsura şi lepădarea de acel sentiment de care bestia trufiei nu se împiedică, al clevetitei recunoştinţe, starea morală pesemne antifilosofică pentru veneticii tardivi şi senilii imperialismului senzual.
.
.
.©
-
Text : Tudor Arghezi – „Universitare“ (fragment), publicat în „Adevărul literar şi artistic“, anul IX, nr. 523, 14 decembrie 1930, p. 3; republicat în Scrieri, 22, Proze [Pravilă de morală practică, III], Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969, p. 99-102.
-
Imagini : Saul Steinberg – The Line, 1954 | The Saul Steinberg Foundation |
.
.
Pentru a cita acest articol :
RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE
.
.
INSTITUT FONDANE 
« Alte voci, aceeaşi dramă… » şi… ?
Când politicul – dar cine a inventat « politicul » de natura aceasta? – se (sub)instituie într-o asemenea formă, te întrebi unde este « justa măsură » a societăţii.
Nu există o « justă măsură » decât în societăţile abia formate – cu toate că, şi acolo, fastul auto-impus, « dansurile ritualice » nu dovedeau decât o – prin prisma noastră – « sărăcire / mancurtizare a spiritului » şi, prin urmare, o sărăcire a « societăţii » de valorile ce « niciodată nu mai puteau ieşi din « zmârcul » decretat de « cei sus-puşi ». Aşadar, avem alternativa « sus-punerii » celor cu adevărat valoroşi. Dar cine îi « examinează » ? Tot de cei « vechi » şi ne-aderabili la noile schimbări. (Lăsăm departe camelionismul » !). Mi-aş fi dorit, uneori, – în tinereţe – să fiu « Tuba mirum » – şi apoi ? Un sistem nu poate fi « destructurat » de indivizi, ci de mase. Păi, atunci, nu vorbim în … pustiu ?!
Arghezi, uneori, mai mare ca Eminescu! Alte vremuri. (S-a gândit cineva la o paralelă a societăţilor ?)
Spun toate acestea cu neştiinţa şi regretul vârstei ! Înaintarea în vârstă nu înseamnă înţelepciune !
Chiar aş zice că, dimpotrivă !
LA NOI !