Première épître aux Corinthiens ■ chapitre 13 ■ lecture en roumain

4 mars 2016 § 1 commentaire

dessin © Mihai Sora | 2016

 

 

Lien direct : ERRATIQUES

 

RESPIRAȚII | Dezbatere cu Mihai Șora, Luiza Palanciuc, Dan Grigore | Moderator: Nicoleta Savin | București, 26 noiembrie 2015, ora 19, la JOINt For Freedom.

24 novembre 2015 § Poster un commentaire

 

DEZBATERE_2015_11_26_RESPIRATII_cu_Mihai_Sora_Luiza_Palanciuc_Dan_Grigore

_________________________________________________

afiș © Luiza Șora | Institut Fondane

MIHAI ȘORA – 99

10 novembre 2015 § 4 Commentaires

MIHAI ȘORA | LINIA VIEȚII | 2015 [trailer 1]

12 avril 2015 § 4 Commentaires

Va fi un punct și va fi o linie.

Și totul va fi viu.

……………………………………………

LINIA VIEȚII

Un film cu Mihai Șora: despre a fi, a face, a avea și despre cei care sunt sarea pământului.

© INSTITUT FONDANE | m u l t i m e d i a | 2015

„[…] Toate mogâldețele acestea sunt parte din mine, sunt ludicul din mine. Ele mă reprezintă, întocmai cum ductul scrisului – după care mă identifică un grafolog – face parte din persoana mea. Ductul acesta este ireductibil la orice alt duct al altei persoane.

[…] Îmi place să mă joc. Dar jocul este un lucru foarte serios întotdeauna. Orice fel de joc are niște reguli foarte precise, pe care trebuie să le respecți când te joci. Lucrul devine extrem de important când, la acest joc, participă mai multă lume, dar chiar în joaca asta cu tine însuți încă există reguli pe care trebuie să le respecți.

[…] Nu am această propensiune de a mă întoarce asupră-mi sau, mai exact spus, de a mă proiecta în față și de a mă vedea pe mine însumi ca pe o alteritate. Eu sunt un punct de referință pentru lumea înconjurătoare, care nu are cunoștință de el ca punct de referință. Deci tot interesul merge spre lume și lumea cu care intru în relație o absorb, dar nu o absorb cu gândul la mine. Este un fel de proiecție-absorbție care, la modul conștient, se prezintă ca o proiecție și care, în realitate, este o apropriere, un fel de a-mi însuși lumea. Dar nu cu această intenție, ci cu intenția de a o cunoaște acolo-unde-e-ea, acolo: la ea « acasă ».“

Alte detalii despre Mihai Șora pe pagina oficială de Facebook, la adresa:

www.facebook.com/mihaisora

Il y aura un point et il y aura une ligne.

Et tout sera vivant.

……………………………………………

LA LIGNE DE LA VIE

Un film avec Mihai Șora: sur être, faire, avoir et sur ceux qui sont le sel de la terre.

© INSTITUT FONDANE | m u l t i m e d i a | 2015

« […] Tous ces lutins font partie de moi, ils sont mon côté ludique. Ces dessins me représentent de la même façon que le tracé de l’écrit – d’après lequel peut m’identifier un graphologue – fait partie de mon être. Ce tracé est irréductible à tout autre tracé d’une autre personne.

« Lire la suite »

„Benjamin Fondane“ : film documentar de Ana Simon și dezbatere la Clubul Țăranului, 22 aprilie 2012, ora 18

18 avril 2012 § 1 commentaire

 

Că cinematografia îi îngăduie omului să deslușească mai limpede taina lucrurilor, iată ceva ce sare-n ochi. Dar Dumnezeul-Cinema nu va fi în stare să-mi ghicească religia, nici vreun alt idol la care mă voi fi închinând. N-ar putea dărui mai mult decât dăruiește poezia, și cine știe dacă poezia, oricât de zelos și de pătimaș ar fi iubită, este capabilă să deschidă chiar și numai o stridie fără ajutorul cuțitului, să tragă semnalul de alarmă într-un moment de panică. Întocmai poeziei, nici cinematografia nu va putea să ne elibereze de năravuri, ea ne va lăsa pradă obișnuințelor noastre, pierderii timpului; menită cum este acționeze (în vederea cărui scop?), ea va accepta să servească – tocmai ea, arta cea mai imorală dintre toate artele – ipocrizia celor mai stupide, mai americane moravuri. Dar ea măcar va fi izbutit – după ce toate sforăriile se vor fi uzat – să ne adune la un loc în fața unei neînțelegeri dintre cele mai noi și să sporească șansele a ceea ce îndeobște numim: „a trăi“.
(Benjamin Fondane, in „2 x 2“, 1928, Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc și Mihai Șora)

Duminică, 22 aprilie 2012, de la ora 18, la Clubul Țăranului (Muzeul Țăranului Român din București), va avea loc proiecția documentarului „Benjamin Fondane“, realizat de Ana Simon. Evenimentul este prilejuit de Festivalul Filmului Evreiesc de la București, aflat la cea de-a doua ediție.

« Lire la suite »

Mihai Șora

24 mars 2012 § 2 Commentaires

Gala Premiilor Radio România Cultural | București, Teatrul Odeon | 19 martie 2012, ora 19

16 mars 2012 § 1 commentaire

Mihai Şora şi Radu Mihăileanu vor fi distinşi la Gala Premiilor Radio România Cultural

Cele mai importante realizări ale anului 2011 în diferite domenii ale culturii vor fi recunoscute şi celebrate luni, 19 martie, de la ora 19.00, la a XII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural care se va desfăşura la Teatrul Odeon şi va fi transmisă în direct de Radio România Cultural şi TVR Cultural.

În cadrul galei prezentate de Emilia Popescu şi Stefan Bănică vor fi acordate premii la douăsprezece secţiuni, precum şi trei premii speciale, ai căror câştigători sunt deja cunoscuţi:

P r e m i u l  d e  E x c e l e n ţ ă îi va fi decernat eminentului cărturar Mihai Şora.

Pentru tinereţea şi seninătatea spiritului său, pentru faptul că şi-a păstrat intacte peste decenii bucuria „întâlnirii cu celălalt“ şi disponibilitatea pentru dialog – „dialogul este calea ce ar putea, eventual, duce la împlinirea persoanei“, spunea, mai demult, Mihai Şora – , pentru opera sa filosofică în deplină concordanţă cu verticalitatea sa morală…

Pe scurt, pentru modelul Mihai Şora. « Lire la suite »

Nichita Stănescu – inedit : „Către Domnul Șora“ | 1982

6 février 2012 § Poster un commentaire

© Paul Klee | Humour macabre | 1919

.

.

Când trupul plânge, noțiunea râde,
când capul cade retezat,
nu cade strict Maria de Stuart,
ci numai tronul Engliterei e pătat.

Deci zice-vom și noi cu filosoful
că unu și cu unu fac niciunul,
deci trage-vom și noi cu tunul
în toamna ce-o avea alunul
și niciodată nu vom trage
în fragedele frage
și nici în teiul ce-l păstrăm
pentru vreo spânzurare de vreun domn

la o adică

« Lire la suite »

Mihai Şora – „Nu sunt un om de monolog, ci unul de dialog“ | Zilele revistei Familia | Oradea, septembrie 2011

30 décembre 2011 § 1 commentaire

© Georg Baselitz | Oberon | Remix | 2005

.

.

Primăria municipiului Oradea, Academia Civică Bihor şi Revista de Cultură Familia au organizat conferinţa „Valorile şi sensul lor“, susţinută de Domnul Mihai Şora. Conferinţa a avut loc vineri, 30 septembrie 2011, în sala „Traian Moşoiu“ a Primăriei din Oradea. Textul alăturat reproduce fragmente din discuţiile care au avut loc cu această ocazie.

.

.

« Lire la suite »

Benjamin Fondane – Autoportrait | «N’est-il rien qui pût nous apaiser?» | Autoportret | Nimic nu-i, oare, să ne-aducă alinare?“ | 1943

19 décembre 2011 § Poster un commentaire

© Luiza Palanciuc | série «Un homme parmi les autres» | 2008

.

.

N’est-il rien qui pût nous apaiser?
un peu de neige aux lèvres des étoiles,
un peu de mort donnée en un baiser?

Moi-même dans tout ça – Qui donc – moi-même?
Fondane (Benjamin) Navigateur –
Il traverse à pied pays, poèmes,

le tourbillon énorme d’hommes morts
penchés sur leur journal. La fin du monde
le retrouva, assis, dans le vieux port * –
| jouant aux sorts * |.

Regarde-toi, Fondane Benjamin –
dans une glace. Les paupières lourdes.
Un homme parmi d’autres. Mort de faim.

                                         1943

« Lire la suite »

Nichita Stănescu – Parmenide

13 décembre 2011 § Poster un commentaire

 

„...Ochii îmi erau numai pentru vedere...“

.

.

Se dedică Domnului Mihai Şora

.

.

Atunci şi numai atunci când a apărut natura
au apărut şi lucrurile.
Vai mie, ochii îmi erau numai pentru vedere,
urechile numai pentru auz,
creierul meu gravid de un cuvânt
încă nu născuse,
iar cât despre înţelesul cuvântului –
în jurul meu era o tăcere
atât de absorbitoare:
ca mirosul dulceag al unui copil mort.

Vai mie,
vai mie,
dar mai ales vai celui
care m-a făcut să înţeleg
înţelesul.

.

  • Text : Nichita Stănescu, „Parmenide“ (circa 1980)
  • Crochiu : Luiza Palanciuc

.

.

Mihai Şora – Să fii om întreg

7 novembre 2011 § 5 Commentaires

© Mihai Şora par Irina Banari | 2009 |

.

.

Filosoful Mihai Şora s-a născut în 1916, pe 7 noiembrie. A studiat Filosofia la Bucureşti, iar în 1939 a plecat la Paris cu o bursă a guvernului francez. A publicat cartea de debut, Du Dialogue intérieur. Fragment d’une Anthropologie Métaphysique, la Editura Gallimard, în anul 1947, volum în care se află in nuce întreaga sa filosofie ulterioară. Domnia Sa celebrează fiecare secundă printr-o indicibilă căldură umană. Să te apropii de Domnul Mihai Şora este întotdeauna un act de împlinire şi de smerenie. Se spune că, în apropierea unor personalităţi uriaşe şi strălucitoare, te poţi simţi mai bun, mai frumos, mai deştept…  În preajma domnului Şora te simţi, pur şi simplu, om. Şi nu-ţi mai este frică de asta. Pentru că tot ce exprimă, tot ce transmite este un semn omenesc al dragostei de viaţă.

La mulţi ani, Domnule Mihai Şora! Împliniţi 95 de ani, sunteţi sănătos şi energic, de aceea vă întreb: există un secret, o explicaţie a acestei vitalităţi? Îmi amintesc că, într-un dialog mai vechi, aţi spus chiar aşa: ,,intelectul nu este separat de puterea vitală“…

Mihai Şora: N-am vreun secret al longevităţii. Ştiu doar atât: că bunicul meu patern împlinise 99 de ani când a adormit întru Domnul – în sensul propriu al cuvântului, căci a murit în timp ce dormea. Sigur, genetica nu explică chiar totul, dar poate fi o bună ‚scuză“. Adevărul este că nu m-a locuit niciodată obsesia timpului imediat, nici placiditatea proiecţiilor în trecut; am trăit toată viaţa uitându-mă înainte, iar modul acesta de a exista este, el însuşi, organic: nu-ţi propui să fii deschis spre ceilalţi, cum nu-ţi propui să fii melancolic… Ceea ce poţi face, însă, este să eviţi scoriile lumii, să te extragi din isteria mediatică, să te înconjuri de oameni frumoşi: adică tocmai acei oameni care te ţin în viaţă, pe care îi iubeşti şi care îţi întorc această iubire.

« Lire la suite »

Aurel Pantea – Dragostea… (2011)

23 octobre 2011 § Poster un commentaire

.

.

.

« Lire la suite »

Gheorghe Iova – existarea în faţa mea se ridică… (1970)

23 octobre 2011 § 1 commentaire

.

.

.

« Lire la suite »

Mihai Şora – „Ajunge statornicia gestului, ajunge deschiderea către Celălalt“ | dialog de Constantin Stan (1951-2011) | noiembrie 2010

10 août 2011 § 1 commentaire

© Fiona Banner

.

.

.

Constantin Stan: Într-un editorial din revista „Academia de Poezie“, numiţi lumea noastră „modernitate obosită“. Cine şi ce a obosit-o, stimate domnule Mihai Şora ?

Mihai Şora: Poate că ar fi trebuit să spun „modernitate blazată“, adică lipsită de resursele mirării-încântare, care este apanajul copilăriei. Nu te poţi dărui imprevizibilului fiecărei zile când duci cu tine bagajul resemnării, deci când intri în acea logică mecanică a fatalităţii, a dezastrului (şi a verbalizării lui), a renunţării. Există, în timpul nostru prezent, o aglomeraţie haotică de semne; multe din ele provin din autonomizarea disciplinelor, din inflaţia tehnicistă, din prăbuşirea ideologiilor. Însă lor li s-ar putea răspunde cu înţelepciune, cu un fel de voinţă blândă: aceea a visătorului care, deşi conştient că nu poate schimba lumea din temelii, se încăpăţânează să vadă partea ei bună, senină, miraculoasă.

« Lire la suite »

Benjamin FONDANE – Trei scenarii. Cinepoeme, 1928 (traducere din limba franceză)

20 juin 2011 § Poster un commentaire

.

.

.

Volumul Trois scénarii. Cinépoèmes a apărut la Bruxelles, editat de Documents Internationaux de l’esprit nouveau, în anul 1928, în 29 de exemplare. Textul era însoţit de două fotografii realizate de Man Ray, iar coperta reproducea o compoziţie a aceluiaşi Man Ray, extrasă din lucrarea Champs délicieux, apărută la Paris în 1922. Cinepoemele sunt printre primele texte publicate de Fondane în limba franceză, după emigrarea din România (în 1923) şi după o lungă tăcere. Fondane se află în căutarea tonului just, a unei posibilităţi de a ieşi din criza pe care o traversează. Iar ieşirea se va produce odată cu descoperirea cinematografiei şi a tehnicilor vizuale ale acesteia – de la filmarea propriu-zisă, ritmare, lumini, la efectele şi decupajele din montaj. „2 x 2“ – titlul prefeţei lui Fondane, trimite la lupta împotriva evidenţelor raţiunii, expresie şi model existenţial deopotrivă, pe care Fondane avea să le interiorizeze şi să le verbalizeze în urma întâlnirii sale cu filosoful Lev Șestov.

Scenariile se numesc Paupières mûres, Barre fixe, Mtasipoj. Cel din urmă este un omagiu adus scriitorului şi pictorului Georges Ribemont-Dessaignes (1884-1974); titlul însuşi – Mtasipoj –, cuvânt folosit de Ribemont-Dessaignes în L’autruche aux yeux clos din 1924, ilustrează dezarticularea lingvistică, iraţionalul. Fondane numerotează fiecare imagine, este atent la precizia detaliului şi la succesiunea riguroasă a planurilor; fragmentaritatea devine, aici, principiu estetic: o dezagregare sistematică dar păstrând ritmul subiacent al unei paradoxale plenitudini. Fondane recurge mereu la figuri suprarealiste, cu personaje în criză, aflate adeseori sub semnul derizoriului, al patafizicii – în sensul lui Jarry: deconstrucţie a realităţii şi reconstrucţie în absurd. Din acest amalgam de sensuri rezultă nu doar o logică, ci o infinitate de logici care se completează ori se invalidează reciproc. Articulaţie poetică, de fapt, la care Fondane, odată cu trecerea timpului şi redactarea volumelor propriu-zise de poezie franceză (în formă fixă), va renunţa, pentru a nu păstra decât – aşa cum o mărturiseşte el însuşi – „absurdul gust al libertăţii“.

Am căutat să respectăm, în traducerea noastră, topica lui Fondane, precum şi punctuaţia minimală ori jocul permanent dintre substantivele articulate şi cele nearticulate, care, alături de propoziţiile eliptice, ilustrează cel mai bine natura secvenţială şi fragmentară a acestor scrieri. Este, după expresia lui Fondane, „era scenariilor care nu pot fi turnate“. Dar, tocmai în măsura în care ele par a nu putea fi turnate, aceste scenarii păstrează un uriaş potenţial estetic, destinate cum sunt să „creeze o stare provizorie a spiritului pe care memoria o consumă în actul lecturii“.

Cinepoemele au fost reeditate la editura Plasma, în anul 1984, într-un volum care cuprinde şi alte texte legate de cinematografie, reunite şi prezentate de Michel Carassou, purtând titlul Écrits pour le cinéma. Le muet et le parlant (ediţie epuizată). Sub acelaşi titlu, textele au apărut, în 2007, la editura Verdier, în colecţia „Poche“. Traducerea noastră a fost făcută după ediţia publicată de Fondane însuşi, în anul 1928; prima ei apariţie – prin bunăvoinţa Doamnei Gabriela Gavril, căreia îi mulţumim, încă o dată, pe această cale – a avut loc în numerele 9 şi 10, din septembrie-octombrie 2009, ale revistei Timpul.

Luiza Palanciuc şi Mihai Șora

« Lire la suite »

■ Mihai Şora despre Mircea Vulcănescu ■

12 mai 2011 § 2 Commentaires

.

■ Mihai Şora sur la dimension sacrificielle de Mircea Vulcănescu (1904-1952)

Extrait du film «Mircea Vulcanescu – l’homme devant l’Histoire»

Série «Des mondes et des hommes»

Réalisation: Luiza Palanciuc

© 2011

[en roumain]

Extrait du sous-titrage :

Il est bien évident qu’il n’avait pas cette conscience sacrificielle au jour le jour; se dire: «moi, je suis capable de me sacrifier». Mais, dans les circonstances données, il s’agissait, en effet, de la seule – ou, en tous les cas, de ce qui lui paraissait alors comme étant la seule – solution possible, et accomplie uniquement dans l’idée de sauver l’Autre. Car sitôt qu’intervient, dans un tel acte, la conscience de l’autosacrifice, cet acte est, par là même, faussé dans son intimité. Et ce n’était point le cas. Il s’agissait, au contraire, de quelque chose allant de soi et qui eut des conséquences fatales – à savoir, pratiquement, son sacrifice pour sauver la vie d’un autre.

Pourquoi cela se voit-il investi par la dimension de la sainteté ?

Parce que cela ne fut absolument pas fait avec une quelconque intention d’auto-sanctification. Mais avec la plus pure – comment dire ? – attention à autrui: spontanée, naturelle.

 
 
 
 
 
 .

■ Rodica Zafiu despre sintaxa lui Mihai Şora ■

25 février 2011 § 1 commentaire

© Ana Hatherly

 

Dacă sintaxa lui Dimitrie Cantemir nu mai e astăzi cu atâta uşurinţă judecată şi condamnată (ca fiind bizară, stângace sau artificială, oricum în afara spiritului limbii române), cauzele pot fi cele fireşti: intrarea în circuitul mai larg a interpretărilor ştiinţifice pertinente, a concluziilor cercetărilor stilistice (cu privire la manierismul greco-latin, la voinţa cărturarului de a impune limbii un model retoric) şi chiar mai buna cunoaştere a operei în discuţie; se mai adaugă însă, poate, o treptată schimbare de context: sintaxa dislocată şi recompusă în structuri prozodice nu mai e atât de izolată între varietăţile stilistice contemporane. Dislocarea morfosintactică, izolarea prin virgule şi paranteze a unor segmente de text care se pot recompune, regula adaosului şi a suprapunerilor de idei sunt cel puţin argumente formale ale identificării unei variante moderne a stilului cantemiresc:

 „Numai că, în acel verb primordial, eu m-am (din capul locului) simţit înşurubat din plin (în clipele mele de vârf, evident) (câte şi când vor fi fost), şi, oricum, măcar întotdeauna implicat (pe întreg traseul curgerii mele de fiecare zi printre lucrurile şi făpturile lumii de toate zilele) (şi, nu mai puţin, a lor prin fiinţa mea).“

(Şora 1985: 6) 

« Lire la suite »

■ Fondane la Radio Shalom Romania ■

24 janvier 2011 § Poster un commentaire

 

Despre Benjamin Fondane şi sensul onoarei la Radio Shalom Romania

24 ianuarie 2011, de la ora 18h, împreună cu Delia Marc.

[live]

Aici: www.new.jcc.ro

■ Mihai Şora despre Mircea Vulcănescu | 19 ianuarie 2011 ■

18 janvier 2011 § Poster un commentaire

Mihai Şora | conferinţă 'Mircea Vulcănescu, o evocare' |

 

Conferinţele „Mircea Vulcănescu“ au menirea să constituie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe teme ale ştiinţelor socio-umane, cu deosebire orientat spre tematica raportului între tradiţie şi modernitate în istoria şi devenirea culturii şi civilizaţiei româneşti a secolului XX şi a începutului de secol XXI. De asemenea, dialogul între cultură şi religie va fi privilegiat ca temă de reflecţie şi dezbatere.

Cultura română modernă s-a născut din apelul la modernitate şi s-a dezvoltat apoi în tensiunea polară dintre modernitate şi tradiţie. A fost această tensiune benefică, genuină, a dus la rezultate notabile, la o anumită identitate culturală sau nu? Mai este astăzi această tensiune reală, efectivă, mai există în cultura română un ferment al tradiţiei? Şi ce ar putea să însemne în contextul postmodernităţii, secularizant şi globalizant, apelul la tradiţie?

Vor fi abordate teme diverse de istoria culturii, a civilizaţiei, de istorie a constituirii disciplinelor socio-umane pe tărâm românesc, de istorie a instituţiilor culturale româneşti, teme ţinând de antropologie, etnologie, istoria religiilor, istoria ideilor. Se vor lansa întrebări şi se vor amorsa polemici, totul pentru a readuce la prezenţă cultura dialogului intelectual, dezbaterea de idei, polemica civilizată.

Punem acest ciclu de conferinţe sub numele şi semnul lui Mircea Vulcănescu pentru că el este figura emblematică a intelectualului român al secolului XX. Mircea Vulcănescu reprezintă la superlativ tipul intelectualului angajat şi implicat în viaţa cetăţii şi a poporului său, reprezintă de asemenea la superlativ tipul creştinului jertfelnic în luptă cu demonia veacului. Credem că Mircea Vulcănescu este omul exemplar al culturii române a veacului XX; alţii au opere mai închegate, opere încheiate, în schimb, el lasă moştenire această gândire mereu vie, fragmentară, centrată pe problemele cruciale, şi viaţa oferită, ca jertfă, aproapelui.

Nimic mai potrivit ca MŢR să devină organizatorul unor astfel de întâlniri care să se desfăşoare sub semnul moştenirii intelectuale a lui Mircea Vulcănescu. Dragostea absolută a lui Mircea Vulcănescu pentru civilizaţia tradiţională românească, încrederea sa în acest tip uman îl fac în mod necesar părtaş la aventura intelectuală a MŢR, aşa cum a iniţiat-o Horia Bernea. De altfel, textele sale au construit ele însele, alături de multe altele, viziunea pe care expunerea permanentă a MŢR s-a edificat. Onorăm astfel în Mircea Vulcănescu un precursor şi un model.

Moderatorul conferinţelor: Mihai Gheorghiu, cercetător MŢR, Bucureşti.

Prima conferinţă: Mihai Şora

|19 ianuarie 2011, Clubul Ţăranului, ora 18h00|


Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane – https://fondane.wordpress.com/
Gratias agimus.

■ Premiul „B. Fundoianu/Benjamin Fondane“ ■

22 novembre 2010 § 2 Commentaires

 

Programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, iniţiat şi coordonat de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora, îşi propune punerea în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Benjamin Fondane: direct – soţiei sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentul literar care însoţea ultima scrisoare, trimisă din lagărul de la Drancy, în 29 mai 1944, cu o zi înainte de a fi deportat la Auschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publice ori private.

Începând cu anul 2010, programul cuprinde şi decernarea unui premiu de excelenţă „B. Fundoianu/Benjamin Fondane“, prin care sunt recunoscute creativitatea, onestitatea intelectuală şi generozitatea unei personalităţi a culturii, publicisticii sau învăţământului.

Premiul este acordat în luna noiembrie a fiecărui an, cu prilejul Festivalului de poezie care are loc la Iaşi, prin străduinţa lui Emil Stratan şi sprijinul editurii Eis Art, al Galeriilor Eleusis, al Universităţii „Petre Andrei“ şi al Primăriei municipiului Iaşi.

În 2010, festivităţile de premiere au avut loc în zilele de 26 şi 27 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi, iar laureatul este filosoful Sorin Vieru.

 

 

B. Fundoianu / Benjamin Fondane, fiul lui Isaac Wechsler şi al Adelei Schwarzfeld, s-a născut la Iaşi, în 14 noiembrie 1898, într-o familie de intelectuali. Debutează cu poeme şi traduceri din limba idiş, în periodice româneşti şi evreieşti, unde semnează, pentru întâia oară, B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde, câteva luni mai târziu, îl va întâlni pe Lev Şestov, filosoful de origine rusă, a cărui gândire îl va marca pentru totdeauna. În 1931, se căsătoreşte cu Geneviève Tissier (1904-1954). Este o perioada de intensă creativitate, în care autorul de origine română, devenit Benjamin Fondane, îşi concepe opera în limba franceză, doar parţial publicată în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Urma Linei se pierde. Fondane va fi gazat în 2 sau 3 octombrie 1944.

Există, la tânărul Fundoianu, un potenţial al verticalităţii, care îl plasează pe un ax deopotrivă al adâncimii omeneşti şi al transcendenţei: dacă perioada începuturilor este una a căutărilor febrile şi a curiozităţii neostoite desfăşurate pe orizontală, liniar (în sensul acumulării de experienţe indirecte pe calea lecturilor), o radicală schimbare a sensului se produce după sosirea sa la Paris, în anul 1923, unde îl va întâlni pe Lev Şestov, cel care îi va deveni părinte spiritual. Această ieşire din traiectoria profană a unui intelectual apărut în orizontul culturii române la începutul secolului al XX-lea, traiectorie care ar fi putut face din Fundoianu un simplu gazetar, om de litere şi animator cultural, este – în ea însăşi – excepţională: o ieşire din orizontul limbii materne, întâi de toate, dar păstrând mereu deschisă disponibilitatea afectivă pentru aceasta, însoţită de o intrare ardentă în problematica filosofiei existenţiale, autentică şi profund personalizată de autorul devenit Benjamin Fondane. Este ceea ce îl diferenţiază spontan şi fără rezerve de celelalte existenţialisme care, înainte de a pune accentul pe individul concret, pe fiinţa umană în carne şi oase, sunt filosofii „despre“, iar nu „dintru“, precum aceea a lui Fondane. Acesta este sensul călătoriei intelectuale şi umane pe care o va face Fondane în scurta şi intensa lui viaţă, care nu-i îngăduie popasuri ori reveniri în punctul de plecare. Le voyageur n’a pas fini de voyager, scria Fondane, cu intuiţia înfrigurată a unui sfârşit tragic. (Luiza Palanciuc & Mihai Şora)

 

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

 

 

■ Mihai Şora : 94 de ani ■

7 novembre 2010 § 3 Commentaires

 

„– bucuria iradiantă, bucuria genuină, bucuria explozivă, bucuria suavă, bucuria intens liniştită, bucuria întru sine adunată, bucuria glorioasă, peste lume revărsându-se; chiar şi nobila, diafana bucurie senin-melancolică a finitudinii asumate –“

 

| Mihai Şora, Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978 |

 

■ Vocile lui Petre Ţuţea | Eveniment la ICR | 25 februarie 2010 ■

25 février 2010 § 2 Commentaires

Desen de Vladimir Zamfirescu | 3 decembrie 1991 |

 

Vocile lui Petre Ţuţea

Dezbatere, lansare şi recital la Institutul Cultural Român

Joi, 25 februarie 2010, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, Bucureşti), va avea loc o întâlnire cu tema Vocile lui Petre Ţuţea. Evenimentul este prilejuit de apariţia celui de-al doilea număr al revistei Academia de Poezie, care cuprinde un medalion consacrat gânditorului. 

În prima parte a întâlnirii, Livius Ciocârlie, Mihai Şora şi Vladimir Zamfirescu vor dezbate atât dimensiunea originală a operei, cât şi aspecte concrete ale receptării acesteia. Discuţiile vor fi moderate de Luiza Palanciuc. Dezbaterea va fi urmată de prezentarea revistei Academia de Poezie, în prezenţa fondatorului acesteia, Emil Stratan, moderatorul celei de-a doua părţi a întâlnirii, şi a câtorva dintre autorii semnatari: François Pamfil, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Pavel Şuşară. Seara se va încheia cu un recital de poezie al studenţilor Cosmina Stratan, Alexandra Suciu, Mihai Conrad Mericoffer, Mihai Daniel Haralambie, de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. La pian: Călin Grigoriu.

„Relaţia lui Petre Ţuţea cu orizontul de aşteptare ridică cel puţin două probleme: aceea a oralităţii şi a filosoficului, pe de o parte, a relaţiei dintre ele, pe de alta. Lui Petre Ţuţea i se atribuie adesea calificativul de „socratic“, cu toată încărcătura dezistoricizată (ori sacralizată, după caz) a acestui termen, când nu este banalizată sau transformată în simplu ornament. Ţuţea emiţătorul de „aforisme“, Ţuţea „naţionalistul“, Ţuţea „paradoxalul“ sunt doar câteva din poncifele care se adună în jurul celei mai frecvente (dar şi mai restrictive) imagini, anume cea aurorală: Ţuţea ar fi un Socrate al modernităţii noastre târzii. Or, lectura textelor, ca şi a(u)scultarea lor conduc spre alte interpretări, mai cu seamă dacă sunt convocate cele trei instanţe sub regimul cărora se exprimă Ţuţea, deopotrivă oral şi în scris: sentimentul, experienţa şi gândirea empirică.“ – Luiza Palanciuc

Parteneri: Dilema Veche, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Restitutio Benjamin Fondane.

Contact media: Serviciul Presă al ICR, tel.: 021 31 71 00 622, e-mail: biroul.presa@icr.ro

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Zilele revistei VIAȚA ROMÂNEASCĂ | 13-14 ianuarie 2010 ■

12 janvier 2010 § Poster un commentaire

■ FONDANE la MNLR | Vineri, 18 decembrie 2009 ■

16 décembre 2009 § Poster un commentaire

Benjamin Fondane :

căderi, goluri de aer, vârtejuri

Conferinţă, recital şi film la

Muzeul Naţional al Literaturii Române

 

Vineri, 18 decembrie 2009, de la ora 18.00, Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bulevardul Dacia, nr. 12, Bucureşti) va găzdui o întâlnire consacrată poetului B. Fundoianu / Benjamin Fondane.

Intitulat Benjamin Fondane – căderi, goluri de aer, vârtejuri, evenimentul face parte din programul Restitutio Benjamin Fondane, dedicat traducerii în limba română şi punerii în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Fondane.

Vor participa Mihai Şora şi Luiza Palanciuc.

Întâlnirea va fi axată pe opera poetică a autorului (inedită în limba română), din care vor fi citite şi proiectate fragmente (Titanic, L’Exode. Super flumina Babylonis). Seara se va încheia cu recitalul Ioanei Crăciunescu – primul dintr-o serie amplă, aşezată sub genericul „fondaniana“.

 „Sunt autori care îşi trăiesc cu fervoare opera: fără niciun decalc între ceea ce sunt şi ceea ce fac ori scriu. Cu o constanţă a gândului şi o incandescenţă care scapă total retoricii adiacente ori emfazei bunei conştiinţe. «Oricine poate deveni o ’excepţie’, chiar dacă, înainte vreme, nu apucase nici măcar să înţeleagă ce însemna acest lucru, chiar dacă, înainte vreme, îi lipsise cu desăvârşire până şi dorinţa de a deveni aşa ceva» – spune Fondane în Lunea existenţială şi Duminica istoriei. Această condiţie a excepţiei este cea care îi reuneşte pe autorii din seria ’fondaniana­’, dincolo de afinităţile (elective, desigur) cu opera lui Benjamin Fondane, dincolo de traiectoria personală şi de formele auctoriale ale modernităţii noastre târzii.“ (Luiza Palanciuc, Mihai Şora)

B. Fundoianu / Benjamin Fondane s-a născut la Iaşi, pe 14 noiembrie 1898. A publicat poeme şi traduceri în periodice româneşti şi evreieşti, semnând B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde este în continuare prezent în cercurile avangardiste. Opera în limba franceză va fi publicată doar parţial în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Fondane va fi gazat în octombrie 1944.

„Cumplit e visul şi încă n-am ieşit din el.
– ceva ce mişcă, numit de noi Pământ,
încet-încet se surpă, Fiinţa nici că-l vede…
Rufele-ntinse la babord, anunţând potopul,
tihnit jocul de şah, un pion înainte,
danţ în salon care străpunge carnea
cu iz dulceag de tropice…
 
Puntea se-nclină lin, Fiinţa nici c-o vede,
pe ea, lumina verticală: se teme să nu cadă,
oameni stând drepţi: se tem să şadă,
conclav de strigoi în picioare
ţipă: «Cât dai pe mine?
Atâta pentru libertate, atâta pentru conştiinţă,
atâta pentru trupul meu, nu-i prea scump,
justiţia la preţ redus,
sfinţenia – trei parale,
pauză, Ăl-de-Sus tot la preţ redus,
cu banii jos, pe masă!»“

(Fragment din Titanic, traducere din limba franceză, studiu, note, comentarii şi anexe de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora / volum inedit în limba română)

Detalii: https://fondane.wordpress.com/

RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, e-mail: palanciuc_sora@fondane.fr   

 

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Fondane la Bistriţa | Vineri, 11 decembrie 2009 ■

10 décembre 2009 § Poster un commentaire

■ Fondane la Institutul Cultural Român | Marţi, 8 decembrie 2009 ■

2 décembre 2009 § Poster un commentaire

Benjamin Fondane

un alt existenţialism 

Dezbatere, lansare şi film

la

Institutul Cultural Român

Marţi, 8 decembrie 2009, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, Bucureşti) va avea loc o întâlnire consacrată poetului şi filosofului B. Fundoianu / Benjamin Fondane.

Intitulat Benjamin Fondane – un alt existenţialism, evenimentul face parte din programul Restitutio Benjamin Fondane, dedicat traducerii în limba română şi punerii în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Fondane.

Vor participa Mihai Şora, Radu Bercea şi Luiza Palanciuc.

Dezbaterea din cadrul întâlnirii va viza, alături de dimensiunea originală a existenţialismului fondanian, aspecte concrete ale editării operei în limba română. Va fi urmată de lansarea primului număr al revistei Academia de Poezie, în prezenţa câtorva dintre autorii semnatari şi a fondatorului revistei, Emil Stratan. Seara se va încheia cu proiecţia filmului Super abyssa sedimus (texte: Benjamin Fondane, imagini: Alain Maison, realizare şi montaj: Luiza Palanciuc)

B. Fundoianu / Benjamin Fondane s-a născut la Iaşi, pe 14 noiembrie 1898. A publicat poeme şi traduceri în periodice româneşti şi evreieşti, semnând B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde este în continuare prezent în cercurile avangardiste. Opera în limba franceză va fi publicată doar parţial în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Fondane va fi gazat în octombrie 1944.

„Există, la B. Fundoianu/Benjamin Fondane, un ireductibil uman, pe care atât filosofia, cât şi poezia sa îl articulează febril şi tensionat, cu un excepţional simţ al premoniţiei. Fondane se află în căutarea esenţei înseşi a existentului, acea differentia specifica prin care fiinţa umană scapă oricărei teorii (sau teoretizări), depăşind tendinţele logocentrice, strict retorice. Tocmai această differentia specifica înseamnă participarea la realitate; din ea, precum şi din întâlnirea cu Lev Şestov, va lua naştere gândirea existenţială a poetului şi filosofului Benjamin Fondane: sub semnul fulguranţei, al disperării şi al revoltei unui om aflat în neostoită zbatere interioară; răspunzând unui principiu autentic, anume: orice efort de a gândi fiinţa umană trebuie să aibă ca referent unic existentul însuşi, în concreteţea lui, nu o abstracţie ipostaziată.“ (Luiza Palanciuc, Mihai Şora)

Detalii: https://fondane.wordpress.com/

Contact media: Serviciul Presă al ICR, tel.: 031 71 00 622, e-mail: biroul.presa@icr.ro  

RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE,

e-mail: palanciuc_sora@fondane.fr

Partener editorial: Editura Polirom

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Dezbatere pornind de la volumul Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei ■

18 novembre 2009 § Poster un commentaire

Afis_Mihai_Sora_O_filosofie_a_bucuriei_si_a_sperantei

_  unde se va vorbi despre Fondane, despre neantul activ şi despre multe altele _

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ La mulţi ani, Mihai Şora! ■

7 novembre 2009 § Poster un commentaire

Îmi permit (căci ştiu că sunt oameni minunaţi şi nu ar avea nimic împotrivă) să reiau aici un mesaj privat, trimis adineaori de Gina şi Sorel, prieteni iubiţi (iubibili):

 Şi Soarele se bucură şi străluceşte azi pentru Mihai în toată splendoarea sa!

La mulţi ani, Domnule Şora!

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Premiile ELEUSIS | Iaşi, 13-14 noiembrie 2009 ■

6 novembre 2009 § Poster un commentaire

Fondane y sera. 

 PREMIILE_ELEUSIS_IASI_13_14_noiembrie_2009

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Dezbatere pornind de la volumul Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei ■

6 novembre 2009 § Poster un commentaire

SORA_Mihai_fotografie_de_Luiza_Palanciuc

Mihai ŞORA | În tren spre Peyresq | august 2007

Dezbatere pornind de la volumul Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei

Editura Cartea Românească vă invită joi, 19 noiembrie, ora 19.00, la dezbaterea pornind de la volumul Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei, de Leonid Dragomir. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărtureşti, Muzeul Ţăranului Român, şi va fi moderat de Luiza Palanciuc şi Daniel Cristea-Enache.

Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei constituie nu doar o expunere de ansamblu, ci şi o sistematizare a gândirii filosofice a lui Mihai Şora, gândire sinuoasă şi imprevizibilă, cum însuşi filosoful o caracterizează. Leonid Dragomir nu-şi propune o interpretare a doctrinei filosofului, ci o reconstrucţie a problematicii principalelor sale cărţi de filosofie, tratate în ordine cronologică. Accentul exegezei cade pe latura creştină – personalismul creştin –, ocultată din cauza contextului în care au fost scrise şi concepute cărţile sale, publicate în ţară, până în 1990. Autorul abordează „din interior“ volumele: Despre dialogul interior, Sarea pământului, A fi, a face, a avea, Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat, Clipa & timpul. Pe lângă acestea, analizează eseurile şi interviurile apărute în Firul ierbii, continuând cu dialoguri punctuale referitoare la opera sa filosofică şi la proiectele prezente şi viitoare. Între acestea, cel mai important proiect constă în traducerea şi editarea operei lui Benjamin Fondane (https://fondane.wordpress.com/). Volumul reuşeşte să creeze o imagine de ansamblu asupra originalităţii operei şi a personalităţii filosofului român, demonstrând că Mihai Şora cultivă, prin însăşi vitalitatea sa creatoare, o filosofie a bucuriei şi a speranţei.

„Doar omul este pus în poziţia de a căuta soluţii, de a trebui mereu să opteze între „da“ şi „nu“. Această continuă oscilare, această deliberare, prealabilă oricărei decizii umane, este ceea ce numesc dialog interior. El nu se desfăşoară la modul explicit, ba, în majoritatea cazurilor, nici măcar verbal, pentru că ar cere mai mult timp decât timpul care-ţi este lăsat pentru o hotărâre.“ (Mihai Şora)
 
Leonid Dragomir este doctor în filosofie al Facultăţii de Filosofie – Universitatea Bucureşti, cu o teză despre Nietzsche şi Freud, sub conducerea profesorului universitar Ion Ianoşi. În anul 2003, îl cunoaşte personal pe filosoful Mihai Şora. Împreună, realizează o carte de convorbiri, Despre toate şi ceva în plus, apărută în anul 2005. În ultimii ani, se dedică studierii şi sistematizării gândirii filosofice a lui Mihai Şora, aşa cum reiese aceasta din cărţile apărute de pe la mijlocul secolului trecut, până în zilele noastre.

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916. După studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934–1938), a plecat la Paris, devenind cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Constrâns să revină în ţară în anul 1948, se dedică unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi“, în care vor apărea, în deceniile şapte, opt şi nouă, cele mai importante cărţi ale culturii universale. Din anii ’70, a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, dialoguri care vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească. După 1990, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A fost ministru al Învăţământului în primul guvern de după revoluţie, funcţie din care a demisionat, în semn de protest, imediat după mineriada din 13-15 iunie 1990.

Opere: Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique (Gallimard, 1947 – trad. rom. Humanitas, 1995; 2006: Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică); Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor; reed. Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; reed. Humanitas, 2006); Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat (1990; reed. Humanitas, 2006), Firul ierbii (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), Câteva crochiuri şi evocări (2000); Filosoficale. Filosofia ca viaţă (2000); Locuri comune (2004); Clipa & timpul (2005) etc. În 2007, lansează, împreună cu Luiza Palanciuc, programul „Restitutio Benjamin Fondane“, de publicare, în traducere română, a operelor complete franceze ale autorului emigrat în Franţa în anul 1923. Numeroase apariţii ale traducerilor din cărţile lui Fondane în periodicele româneşti preced apariţia editorială, considerată, după mărturia iniţiatorilor programului, drept un demers izvorât din „urgenţa restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată“.

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Mihai Şora despre Mircea Vulcănescu ■

2 novembre 2009 § 5 Commentaires

VULCANESCU_Mircea

Mircea Vulcănescu | 1904 – 1952 |

Mihai Şora

Despre Mircea Vulcănescu, câteva cuvinte

 

Am spus cândva (sau am scris undeva) că generaţia aceea din 1927, al cărei „şef­“ – unanim recunoscut – era Mircea Eliade, avea şi un vârf, mult mai retras şi mult mai puţin productiv decât Eliade, şi că acel vârf al ei a fost Mircea Vulcănescu.

Într-adevăr, el era polul liniştit al disperatei căutări agresive şi sfidătoare care aruncase atunci în arenă, alături de cea a lui Eliade, voci ca acelea ale lui Emil Cioran şi Eugen Ionescu, pentru a nu-i numi decât pe cei mai de frunte dintre ei. Era o generaţie care-şi căuta cu înfrigurare rosturile, mânată, în ultimă instanţă, de ambiţia de a-şi pune pecetea pe mari opere de cultură, apte de a lansa pe orbita universalităţii potenţialul spiritual al acestor locuri mai de pe la margine în care le fusese dat să se nască –, iar cei trei mai adineaori numiţi au şi izbutit în sensul acesta (bineînţeles, doar după ce, odată pentru totdeauna, şi-au lăsat în urmă locul de baştină).

Era Mircea Vulcănescu polul liniştit al acelei febrilităţi în căutare de Sens, pentru bunul motiv că, din capul locului, Sensul acesta îi fusese lui însuşi dăruit fără vreo altă mijlocire: încorporat în el, dar nu limitat la el şi închistat în el; dimpotrivă: conferindu-i, lui, o deschidere infinită spre Înalt şi spre Adânc, precum şi – pe orizontală – spre vasta întindere a tuturor celor ce-i erau semeni. În ambele direcţii (atât pe verticală, cât şi pe orizontală) (şi, spre deosebire de colegii săi de generaţie, autocentraţi, prinşi cum erau cu toţii în propriile lor efervescente căutări), Celălaltul transcendenţei îi era din capul locului la îndemână şi ca deschidere şi disponibilitate, dar şi ca venire în întâmpinare din propriul impuls.

Toată „opera“ lui, atâta câtă este ea (adică mai puţin întinsă decât ar fi putut fi, raportată la „volumul“ de fiinţă şi de informaţie structurată care i-a constituit temeiul), a fost strict „ocazională“: răspuns graţios la diverse solicitări. A ţinut numeroase conferinţe pentru că altcineva decât el simţise nevoia unei clarificări, a făcut admirabile expuneri improvizate pentru a lămuri câte o nedumerire a cuiva sau pentru a întregi o viziune incompletă, a pus întotdeauna ordine (o ordine suplă şi vie) în fulguraţiile incoerente sau doar fragmentare (şi de multe ori tributare momentului) ale unuia sau altuia. Întotdeauna, nevoia de limpezire a Celuilalt a constituit un indispensabil prilej pentru propria sa manifestare, pentru că oricând era gata să vină în întâmpinarea oricui îşi simţea vagul ideilor sau limita informaţiilor ca pe o povară greu de suportat. Este de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până în străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apuca să comunice, fie că vorbea despre tomism şi augustinism sau despre eros şi logos în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice. Sau despre orice altceva…

Nu este însă cazul să trasăm aici frontierele între care ar putea fi localizată multitudinea de cunoştinţe culese de el direct de la sursă şi temeinic asimilate, într-o tinereţe laborioasă consacrată propriei formări, – lucru pentru care ar fi, desigur, necesare investigaţii amănunţite, imposibil de efectuat în puţinul timp ce-l avem la dispoziţie –, şi, de altfel, nici nu este acesta lucrul cel mai important. Cel mai important lucru (şi care-l singularizează într-un fel în sânul celei mai strălucite generaţii căreia i-a fost dat să-şi înceapă în România cariera universală) este fără îndoială deschiderea spre transcendenţă, uitarea de sine în sensul cel mai bun – ba chiar sublim – al cuvântului, în sfârşit, bucuria luminoasă a împlinirii în chiar limitele bietei noastre condiţii umane – bucurie pe care el o răspândea din belşug de jur împrejuru-i.

Dacă sfinţenia este însoţită mereu de această lumină învăluitoare a bucuriei de a fi, Mircea Vulcănescu a fost – dintre toţi marii săi colegi de generaţie – singurul care ne face să ne îndreptăm gândurile, în modul cel mai firesc, spre acest vârf al condiţiei de făptură care este sfinţenia.

 

Referinţa: fragment din volumul Câteva crochiuri şi evocări, de Mihai Şora, Editura Scrisul Românesc, Craiova, colecţia „Hermes“, 2000, 174 p. inoctavo, ISBN 973-38-0285-9, p. 83-86 (ediţie epuizată).

Sursa fotografiei lui Mircea Vulcănescu: Ziarul Lumina

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Mihai ŞORA la Teatrul Naţional Bucureşti | 25 octombrie 2009 ■

21 octobre 2009 § 2 Commentaires

Événements culturels

• Mihai ŞORA: conferinţă la Teatrul Naţional Bucureşti

| 25 octombrie 2009, ora 11, sala Atelier |

 

TNB 

Partea dăruită a jocului

Brâncuşi văzut de Fondane

fondane_restitutio

„Dumnezeu, care a creat lucrurile, vieţuitoarele, formele, a căzut pradă unei nemaipomenite lenevii; a face lumea în şase zile e semn de pripeală; cu dalta, cu ferăstrăul şi cu mâinile sale, Brâncuşi reia, una după alta, făpturile neduse până la capăt: a îndreptat până acum cocoşul, pasărea, ba chiar şi pe Socrate l-a redat sieşi. Căci Brâncuşi este un logician, un logician înfocat, pe care nicio sclipire nu l-ar putea mulţumi, pe care nu l-ar descuraja nicio beznă, care tinde mereu spre mai adunat, mai inefabil, mai avântat. La el, mişcarea – strânsă în chingi, fremătând de nerăbdare – se înverşunează să-şi ia avântul: până şi mănuşile îi sunt bătute-n cuie, ca să nu-şi poată lua zborul. «Străveziu gheţar de zboruri ce n-au fost»: la Brâncuşi s-a gândit Mallarmé! Niciodată, aici, schimonoseala unui unghi deschis, niciodată scară fără capăt. Cine-l va fi învăţat pe acest ţăran de la Dunăre toate regulile jocului său, cine-i va fi îngăduit să-şi găsească limitele jucându-se, şi să atingă cea mai profundă expresie a unei arte care, de milenii încoace, se află în căutarea a ceea ce o defineşte şi o singularizează? Laocoon nu are ce-l învăţa.“

Benjamin Fondane, „Brancusi“, în Cahiers de l’Étoile, II, 11, septembrie-octombrie, Paris, 1929 (cu două fotografii de Constantin Brâncuşi). Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora.

Miza lui Fondane, în acest eseu publicat în anul 1929, este deopotrivă filosofică şi estetică. Postura lui poate părea, la o primă lectură, aceea a lui Candide, faţă de filosofia tradiţională a artei – în orice caz, a unui nespecialist, a cărui singură ambiţie ar fi de a verbaliza câteva nedumeriri, probleme şi ipoteze susceptibile să întâlnească (şi) preocupările „experţilor“. Dar întrebările lui Fondane sunt fals naive. Într-o oarecare măsură, putem desluşi – în subteran – o paralelă între gândirea obsoletă, ameninţată de osificare sau scleroză, şi dispozitivul mental, artistic pe care îl articulează Brâncuşi. Ea traduce totodată o nelinişte în faţa crizelor de legitimare care afectează, în modernitate, criteriile şi valorile reperelor tradiţionale, iar arta lui Brâncuşi nu scapă nici ea, la începutul secolului, de o punere sub semnul întrebării a propriei întemeieri ontologice.

Inventio înseamnă, la Brâncuşi, descoperire: a da formă unei idei. Aşadar, nu tradiţia platoniciană în sens strict, care neagă „puterea“ creatoare a artistului (cu numele ei generic de mimesis), ci o interiorizare a prototipului. Nu copie, decalc, transcriere, transpunere, ci restituire a esenţei.

Acest „model“ esenţialist nu i-a scăpat, desigur, lui Fondane. Dar tot el face observaţia că Brâncuşi nu creează ex nihilo; el nu este un artifex divinus – acel moştenitor al lui Deus artifex medieval; nu face, aşadar, brâncuşi bărboşi mai mici sau mai mari. Invenţia este neîncetat readusă, la Brâncuşi, în matca etimologică a lui a găsi. De aici şi imposibilitatea de a reduce formele sale la statutul de replică: nu mimesis, ci esenţializare. Cu alte cuvinte: preexistenţa unui conţinut.

„La Fondane […] există o căldură a relaţiilor interumane care emană din toate textele sale. Apoi, felul în care şi-a cultivat prieteniile, fidelitatea faţă de maestrul lui, toate au o bază foarte puternică în această capacitate de dăruire care se numeşte iubire. […] Există, la el, o contrafaţă a nădejdii, care se numeşte deznădejde; una extraordinar de puternică în legătură cu propria soartă şi cu soarta semenilor săi.­ […] Credinţa e capabilă de dragoste, de o îmbrăţişare a semenului care poate merge până la propria autosacrificare senină. Există alt tip de credinţă care este chinuită de problema mântuirii: nu pentru sine, ci pentru lumea întreagă. Sunt multe forme ale credinţei. Or, dacă judecăm în profunzimea a ceea ce crede şi a ceea ce face, Fondane este un credincios autentic.“

Fragment din volumul Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei, de Leonid Dragomir (Bucureşti, Editura Cartea Românească, colecţia „Hors collection“, 184 p. in-octavo, 2009).  

 

Le pot de fer contre le pot de terre

Le pot de fer contre le pot de terre

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916. După studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934–1938), a plecat la Paris, devenind cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Constrâns să revină în ţară în anul 1948, se dedică unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi“, în care vor apărea, în deceniile şapte, opt şi nouă, cele mai importante cărţi ale culturii universale. Din anii ’70, a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, dialoguri care vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească. După 1990, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A fost ministru al Învăţământului în primul guvern de după revoluţie, funcţie din care a demisionat, în semn de protest, imediat după mineriada din 13-15 iunie 1990.

Opere: Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique (Gallimard, 1947 – trad. rom. Humanitas, 1995; 2006: Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică); Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor; reed. Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; reed. Humanitas, 2006); Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat (1990; reed. Humanitas, 2006), Firul ierbii (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), Câteva crochiuri şi evocări (2000); Filosoficale. Filosofia ca viaţă (2000); Locuri comune (2004); Clipa & timpul (2005) etc. În 2007, lansează, împreună cu Luiza Palanciuc, programul „Restitutio Benjamin Fondane“, de publicare, în traducere română, a operelor complete franceze ale autorului emigrat în Franţa în anul 1923. Numeroase apariţii ale traducerilor din cărţile lui Fondane în periodicele româneşti preced apariţia editorială, considerată, după mărturia iniţiatorilor programului, drept un demers izvorât din „urgenţa restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată“.

 I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Leonid Dragomir – Mihai Şora, O filosofie a bucuriei şi a speranţei | 2009 ■

14 octobre 2009 § Poster un commentaire

Leonid DRAGOMIR | Mihai Şora, O filosofie a bucuriei şi a speranţei | 2009

Leonid DRAGOMIR | Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei

.

.

.

APARIŢIE

Leonid Dragomir, Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, colecţia „Hors collection“, 184 p. in-octavo, 2009 [Redactor: Mădălina Ghiu, coperta: Radu Răileanu].

Prezentarea editorului:

Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei constituie nu doar o expunere de ansamblu, ci şi o sistematizare a gândirii filosofice a lui Mihai Şora, gândire sinuoasă şi imprevizibilă, cum însuşi filosoful o caracterizează.

Leonid Dragomir nu-şi propune o interpretare a doctrinei filosofului, ci o reconstrucţie a problematicii principalelor sale cărţi de filosofie, tratate în ordine cronologică. Accentul exegezei cade pe latura creştină – personalismul creştin –, ocultată din cauza contextului în care au fost scrise şi concepute cărţile sale, publicate în ţară până în 1990. Autorul abordează „din interior“ volumele: Despre dialogul interior, Sarea pământului, A fi, a face, a avea, Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat, Clipa şi timpul. Pe lângă acestea, analizează eseurile şi interviurile apărute în Firul ierbii, continuând cu dialoguri punctuale referitoare la opera sa filosofică şi la proiectele prezente şi viitoare. Între acestea, cel mai important proiect constă în traducerea şi editarea operei lui Benjamin Fondane.

Volumul reuşeşte să creeze o imagine de ansamblu asupra originalităţii operei şi a personalităţii filosofului român, demonstrând că Mihai Şora cultivă, prin însăşi vitalitatea sa creatoare, o filosofie a bucuriei şi a speranţei.

 

Filosofia lui Mihai Şora este, în latura ei ontologică, dar şi în cele ce ţin de etică, axiologie, antropologie, poietică sau politică, construită pe tensiunea dintre a fi şi a avea. „Răstignit“ pe cele două planuri corespunzând acestor verbe, omul are de dus la îndeplinire două sarcini adesea contradictorii: una ţinând de autorealizare, de împlinire fiinţială sau „mântuire ontologică“, alta, secundă ca importanţă, dar prealabilă în ordine temporală, de asigurare a condiţiilor în vederea celei dintâi.

„Doar omul este pus în poziţia de a căuta soluţii, de a trebui mereu să opteze între «da» şi «nu». Această continuă oscilare, această deliberare, prealabilă oricărei decizii umane, este ceea ce numesc dialog interior. El nu se desfăşoară la modul explicit, ba, în majoritatea cazurilor, nici măcar verbal, pentru că ar cere mai mult timp decât timpul care-ţi este lăsat pentru o hotărâre.“ (Mihai Şora)

.

 
 
.
 

Pentru a cita această pagină: Restitutio Benjamin Fondanehttp://fondane.net

 Gratias agimus.

.

.

.

 
I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Rubrica RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE | Revista TIMPUL | Nr. 9, septembrie 2009 ■

29 septembre 2009 § Poster un commentaire

Revista TIMPUL | Nr. 9, septembrie 2009 | http://www.timpul.ro/ |

Revista TIMPUL | Nr. 9, septembrie 2009 | http://www.timpul.ro/ |

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ International Congress ROMANIA, AS LABORATORY OF THE DIALOGUE BETWEEN SCIENCE AND SPIRITUALITY IN THE CONTEMPORARY WORLD | October 18-20, 2009 ■

16 septembre 2009 § Poster un commentaire

Congress_ROMANIA_SCIENCE_AND_SPIRITUALITY

Romania, as Laboratory of the Dialogue

between

Science and Spirituality

in the Contemporary World 

Romanian Academy, Bucharest

October 18-20, 2009

 

Monday October 19, 2009

8:30 – 9:00 Registration

9:00 – 9:30 Opening of the congress

  • HE Theodor Paleologu, Minister of Culture, Religious Affairs and Cultural Heritage
  • Message from HE Cristian Diaconescu, Minister of Foreign Affairs
  • Ionel Haiduc, President of the Romanian Academy
  • Şerban Ursu, Secretary General of the National Commission of Romania for UNESCO
  • Basarab Nicolescu, Chairman of the Organizing Committee

 9:30 – 10:00 Magda Stavinschi (Romania), Romania as Laboratory for the Dialogue between Science and Religion (opening talk)

10:00 – 10:30 Michel Cazenave (France),  Les mathématiques et Dieu

10:30 – 11:00 Coffee break

11:00 – 11:30 Predrag Cicovacki (USA), Reverence for Life and Spirituality

11:30 – 12:00 Sorin Dumitrescu (Romania), L’iconoclasme latin et le modèle œcuménique au deuxième millénaire

12:00 – 12:30 General discussion

12:30 – 14:30 Lunch

14:30 – 15:00 Rev. Chris Knight (UK), Science and Theology: What Does it Mean to Speak of a « Dialogue »?

15:00 – 15:30 Rev. Doru Costache (Australia), The Other Path in Science, Theology and Spirituality: Pondering a Fourteenth Century Byzantine Model

15:30 – 16:00 Michael Murray (USA), The Evolution of Religion: Adaptationist Explanations

16:00 – 16:30 Rev. Ioan Chirila, Romania

16:30 – 17:00 Coffee break

17:00 – 18:00 General discussion

19:00 – 21:00 Private view of the exhibition of paintings of Sorin Dumitrescu

Tuesday October 20, 2009 

 9:30 – 10:00 Milan Dimitrijevic (Serbia), Problems of Calendar Reform and Easter Determination and One Proposition of Serbian Orthodox Church, Elaborated by Djordje Stanojevic

10:00 – 10:30 Rev. Alexei Nesteruk, UK and Russia, Hidden Theological Commitment in Modern Cosmology or the Universe as a Saturated Phenomenon

10:30 – 11:00 Jean Staune, France, Evolution et Foi chrétienne

11:00 – 11:30 Coffee break

11:30 – 12:00 Cristina Nunez (Mexico), The Place of Spirituality in our Transdisciplinarity Re-Learning Experience

12:00 – 12:30 Antonio Ritto (Brazil), Socially Robust and Personally Relevant Knowledge Creation

12:30 – 14:30 Lunch

14:30 – 15:00 Alexandru Popescu (UK), Petre Tutea: Science as Doxology – A Romanian Master of the Socratic Dialogue between Science and Spirituality in the Contemporary World

15:00 – 15:30 Nidhal Guessoum (United Arab Emirates), Scriptural Literalism and Science-related Issues in Contemporary Islam

15:30 – 16:00 Rev. Ronald Cole-Turner (USA), Transforming the Human: Orthodox Theology and the Emerging Technologies of Human Enhancement 

16:00 – 16:30 Coffee break

16:30 – 17:00 Mihai Şora (Romania), Le sens dernier du réel

17:00 – 17:30 Solomon Marcus (Romania) Transcendence, Divinity, Infinity, Nothingness

17:30 – 18:30 General discussion

18:30 – 19:00 Basarab Nicolescu (France and Romania), Where We Go from Here? (closing talk)

20:00 Banquet of the congress

 

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Nicoleta DABIJA despre arta dialogului la Mihai Şora ■

14 septembre 2009 § 2 Commentaires

 

Il y a un art du dialogue, comme il y en a un du silence. Du dialogue (et de son art), Mihai Şora en a fait un savoir-vivre; il concerne le «toujours possible», une puissance-en-acte: ce qui reste à dire quand on pense avoir tout dit, ce qui reste à faire quand on pense avoir tout fait. De cette puissance-en-acte, Mihai Şora extrait une aptitude particulière à sentir ou à pressentir la dimension concrète de l’être-ensemble, du devenir-avec. Art d’ignorer l’insulte: avec la superbe de l’intelligence. Art de concéder à la calomnie le «mérite» de ne polluer que les esprits déjà malades. C’est cette appartenance au monde qui fait de Mihai Şora l’un des derniers sages – au sens ancestral du mot – de la culture roumaine. Entendre cette vive voix et lui faire écho, c’est donner sa chance à une communauté en proie aux démons du verbiage, c’est reconnaître un territoire où il est encore possible de respirer, de se dresser, de rester digne.

Je signale, dans ce contexte, l’excellent article signé par Nicoleta Dabija, „Ceva în plus“ în dialog cu Mihai Şora [«Quelque chose de plus» en dialogue avec Mihai Şora], paru dans le dernier numéro de la revue Viaţa Românească (8-9 / 2009, pp. 198-203).

Nicoleta Dabija est docteur en philosophie de l’Université Alexandru Ioan Cuza de Jassy, avec une thèse portant sur la métaphysique et la confession au XXe siècle. Elle a également obtenu un DEA en Histoire Juive et en Hébraïsme, à la même Université. Elle tient la Chronique des idées dans la revue Viaţa Românească; a publié plusieurs études et articles dans les périodiques culturels roumains (Idei în dialog, Contemporanul etc.). Elle est l’auteur de trois ouvrages dont deux sous presse: Nopţile lui Emil Cioran [Les nuits de Cioran], aux éditions Ideea Europeană (Bucarest), O lună în confesional. Liviu Antonesei – Nicoleta Dabija [Un mois dans le confessionnal. Liviu Antonesei – Nicoleta Dabija], aux éditions Bastion (Timisoara), Când metafizica ajunge să se confeseze [Quand la métaphysique finit par se confesser] (thèse remaniée). Nicoleta Dabija enseigne à l’Université Petre Andrei de Jassy.

La revue Viaţa Românească est un mensuel centenaire (fondé en 1906 par une poignée d’intellectuels dont Constantin Stere et G. Ibrăileanu) et l’une des meilleures revues en langue roumaine. Actuellement, elle est dirigée par Nicolae Prelipceanu (poète et publiciste) qui en est le rédacteur en chef, et Marian Drăghici (poète) – rédacteur en chef adjoint.

Chose significative dans le «contexte» fondanien: la revue et son équipe soutiennent vigoureusement notre programme de publication «Restitutio Benjamin Fondane». D’ailleurs, l’an dernier, à la même époque, la revue publiait quatre chapitres (sauvés comme par miracle) de notre traduction du livre Rimbaud le voyou. Et ce sont ces gestes-là qui comptent à la toute fin de l’histoire. 

Gratias agimus.

 Luiza Palanciuc

 couverture_Viata_Romaneasca_8_9_2009

Nicoleta Dabija

„CEVA ÎN PLUS“ ÎN DIALOG CU MIHAI ŞORA 

Este mult vehiculată în filosofie ideea că un răspuns bun urmează unei întrebări bine formulate. Că arta dialogului presupune situarea la acelaşi nivel de spirit între cel care chestionează şi cel care mărturiseşte. Citind cartea de convorbiri întreţinute de Leonid Dragomir cu Mihai Şora, intitulată Despre toate şi ceva în plus (de vorbă cu Leonid Dragomir) [1] am avut impresia, mai mult, că respondentul vine în întâmpinarea întrebărilor, că le primeşte la sine ca şi cum acestea erau dinainte bănuite, chiar cele aşteptate, sau în altă perspectivă, că nu calitatea chestionării primează în spusele lui Mihai Şora, ci forţa lăuntrică a omului şi disponibilitatea lui pentru conversaţie [2]. Noutatea acestor discuţii se concretizează în performanţa detaşării unui dialog viu despre dialogul lăuntric, unul adâncit în concret, relatând întâlnirile şi întâm­plările care au justificat şi au dat dreptate autorului şi textelor sale. Căci dacă filosofia lui Mihai Şora, scrisă sub semnul dialogului, ne conduce pe un drum al abstractizării, fiind, şi după o mărturisire personală, o modalitate de extragere a sensului prin curăţarea lui de concretul care l-a prilejuit, conversaţiile prezente fac drumul înapoi.

« Lire la suite »

• Vladimir TISMANEANU sur Benjamin Fondane

29 août 2009 § Poster un commentaire

 

Petit clin d’œil du professeur Vladimir Tismaneanu, sur son blogue personnel, au nom révélateur et juste : Mémoire, liberté, modération. Nous l’apprécions d’autant plus qu’il s’agit de quelqu’un qui connaît bien – pour les avoir étudiés en profondeur, avec souplesse et raffinement – les rouages et les pièges des idéologies. Ses travaux – en roumain comme en anglais (actuellement, à l’Université de Maryland, aux Etats-Unis) – visent, précisément, une réappropriation critique de la modernité, afin de mieux (re)connaître son legs irremplaçable, mais aussi ses limites. J’y vois l’ambition la plus noble que la connaissance historique puisse se proposer: saisir l’histoire se faisant telle qu’elle se comprend – au sens étymologique du mot (cum – prehendere). Autrement dit: incorporer une dimension réfléchie à la méthode historique. Dans le paysage roumain, la voix de Vladimir Tismaneanu est une voix singulière: elle donne une forme intelligible à l’entreprise de construction d’une société roumaine nouvelle, à laquelle il s’est attelé depuis quelques années déjà. Non sans en payer le prix fort, non sans obstacles et mécomptes.

Sur tout cela, comme sur le parcours intellectuel du professeur Tismaneanu, quelques informations utiles se trouvent – en roumain et en anglais – à cette adresse:

Luiza Palanciuc

Vladimir TISMANEANU | photo par Eduard Koller |

Vladimir TISMANEANU | photo par Eduard Koller |

Scuze lui Nietzsche :

Un articol al tânărului Benjamin Fondane

28/08/2009

Benjamin Fondane (B. Fundoianu) a scris despre la conscience malheureuse. A fost el însuşi întruchiparea acestei conştiinţe care arde sub semnul lucidităţii, ori, să-i spunem, al nenorocului de a nu fi orb.  Salut şi recomand blogul consacrat de Mihai Şora şi Luiza Palanciuc operei marelui poet si gânditor de origine evreu-român, pierit la Auschwitz, prietenul şi discipolul lui Lev Şestov, omul despre care E. M. Cioran a scris pagini de neuitat.

Fondane nu a flirtat vreodată cu extremismul, nu a pactizat cu diverşii magi, profeţi şi şamani ai unor vremuri tulburi. A diagnosticat demonismul, nu l-a practicat.  Unele din articolele de tinereţe sunt de o fierbinte, incontestabilă actualitate. De pildă, răscolitoarea meditaţie despre Nietzsche, pe care o puteţi citi pe acest blog de o superbă altitudine estetică şi etică:

Asemeni lui Mihai Şora şi Luizei Palanciuc, şi eu cred că a  sosit din plin momentul ca lumea să înţeleagă acest lucru simplu: Fondane nu era de dreapta ori de stânga, nu era – cu alte cuvinte – înregimentat, crispat într-o formulă ideologică, ostatec al unor dogme mumificate. Era pur si simplu treaz moral.  Nu s-a înrolat niciodată în diversele oştiri ideologice. A ştiut că ideologia ucide omenia.   

Iată cuvintele cu care se încheie acest extraordinar omagiu adus solitarului de la Sils Maria:

„[…] nu cunosc în afară de Dostoievski (şi trecând câteodată peste dânsul) artă mai verticală ca aceea a lui Nietzsche. Când cruciaţii au plecat să cucerească Ierusalimul metafizic, au trecut prin Ger­mania, dar au trecut şi prin opera lui Nietzsche: iată origin[e]a acestei inexpugnabile fortăreţe. Nietzsche a clă­dit-o singur, Nietzsche a năruit-o; e singurul om care a putut asista la propriul lui autodafeu.“ 

Gratias agimus.

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Benjamin FONDANE – Rimbaud le voyou | traduction en roumain ■

11 août 2009 § Poster un commentaire

  Rimbaud vântur­ă-lume  

 

Rimbaud le voyou este cel dintâi volum de eseistică publicat de Benjamin Fondane în Franţa, în anul 1933. Interesul lui Fondane pentru Rimbaud şi opera acestuia apare încă de timpuriu, din perioada română, deşi nu îl citează decât arareori (de pildă, în volumul Imagini şi cărţi din Franţa [1]). Un fragment din carte va fi publicat, graţie lui Jean Ballard, ca avanpremieră, în Cahiers du Sud (martie 1933), apoi în revista Raison d’être (nr. 7) şi în Documents 33, de la Bruxelles (iulie 1933). Manuscrisul iniţial era destinat, încă din 1931, editurii Gallimard, după cum reiese dintr-o scrisoare trimisă către Ballard, la sfârşitul lui mai 1932. Gallimard îl va refuza, iar cartea va apărea, în cele din urmă, la Éditions Denoël [2]. Ea va purta o dedicaţie către Lev Şestov, precum şi două motouri, din Antigona lui Sofocle şi, din Les illuminations, celebra frază a lui Rimbaud:

…Je suis réellement d’outre-tombe et pas de commissions…

Fondane avea intenţia să publice o a doua ediţie a cărţii, revăzută şi adăugită. În ultima scrisoare trimisă soţiei sale, Geneviève Tissier, din lagărul de la Drancy, la 29 mai 1944, el face această observaţie:

„Pentru reeditarea volumului Rimbaud le Voyou, voiam să pregătesc un text nou. Editorul va putea să publice separat corecturile şi capitolele inedite care se vor găsi. Însă va trebui ca textul iniţial să fie păstrat aproape intact.“

Fragmentele reproduse aici constituie tocmai partea inedită a volumului proiectat de Fondane, anume Prefaţa la ediţia a doua a cărţii, precum şi capitolele numerotate de la IV la VIII. Ele au fost publicate în ediţia prezentată de Michel Carassou, apărută în 1979, la editura Plasma.

       couverture_Viata_Romaneasca_2008      

       « Lire la suite »

■ În drum spre Peyresq | august 2007 ■

9 août 2009 § 3 Commentaires

Mihai Sora

 

 

■ Geo BOGZA, Fundoianu | 1973 ■

7 août 2009 § 1 commentaire

 

Să te naşti în Moldova, în blânda, în dulcea Moldovă… Şi să sfârşeşti în cuptoarele de la Auschwitz.

Să te naşti în Moldova, în mireasma atâtor podgorii şi livezi, în murmurul Bistriţei şi al Ozanei… Şi să sfârşeşti în flăcările şi fumul de la Auschwitz.

Să te naşti în Moldova, în blânda, în dulcea Moldovă:  – Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele…  Şi să sfârşeşti în cuptoarele de la Auschwitz.

Să te naşti în Moldova, în blânda, în dulcea Moldovă: – Sara pe deal buciumul sună cu jale… Şi să sfârşeşti în flăcările şi fumul de la Auschwitz.

Să te naşti în Moldova, cu darul de a fi poet: – În târg miroase a ploaie, a toamnă şi a fân… Şi să sfârşeşti în cuptoarele de la Auschwitz. 

 

Geo Bogza, Fundoianu, 1973

 

« Lire la suite »

Où suis-je ?

Catégorie Mihai Sora sur INSTITUT FONDANE.