Mihai Șora

24 mars 2012 § 2 Commentaires

Gala Premiilor Radio România Cultural | București, Teatrul Odeon | 19 martie 2012, ora 19

16 mars 2012 § 1 commentaire

Mihai Şora şi Radu Mihăileanu vor fi distinşi la Gala Premiilor Radio România Cultural

Cele mai importante realizări ale anului 2011 în diferite domenii ale culturii vor fi recunoscute şi celebrate luni, 19 martie, de la ora 19.00, la a XII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural care se va desfăşura la Teatrul Odeon şi va fi transmisă în direct de Radio România Cultural şi TVR Cultural.

În cadrul galei prezentate de Emilia Popescu şi Stefan Bănică vor fi acordate premii la douăsprezece secţiuni, precum şi trei premii speciale, ai căror câştigători sunt deja cunoscuţi:

P r e m i u l  d e  E x c e l e n ţ ă îi va fi decernat eminentului cărturar Mihai Şora.

Pentru tinereţea şi seninătatea spiritului său, pentru faptul că şi-a păstrat intacte peste decenii bucuria „întâlnirii cu celălalt“ şi disponibilitatea pentru dialog – „dialogul este calea ce ar putea, eventual, duce la împlinirea persoanei“, spunea, mai demult, Mihai Şora – , pentru opera sa filosofică în deplină concordanţă cu verticalitatea sa morală…

Pe scurt, pentru modelul Mihai Şora. « Lire la suite »

Mărțișor

1 mars 2012 § 1 commentaire

© Mihai Șora

 
 

 

En une légère avancée

  « Lire la suite »

Claude Sernet à Geo Bogza – livres dédicacés | 1957

8 février 2012 § Poster un commentaire

Claude Sernet | Bucarest, 1925

.

.

Il reste, somme toute, assez peu de traces de l’amitié qui lia Claude Sernet à Geo Bogza (ou alors ne sont-elles pas encore suffisamment visibles). Leur rencontre date, vraisemblablement, de la période surréaliste des deux hommes, à Bucarest, dans les années vingt. C’est aussi le moment où Sernet se lie d’amitié avec Voronca (dont il deviendra le beau-frère) et Fundoianu, parmi d’autres. On sait – grâce notamment à la correspondance entre Sernet et Rodica Fundoianu, la sœur cadette – que Sernet a pris soin d’une partie des manuscrits français restés après la disparition de Fondane. L’ironie de l’histoire veut que la bibliothèque de Sernet lui-même, ainsi que ses papiers fassent les frais de la dispersion à travers le monde. Même chose pour le legs de Geo Bogza, dont on ignore aujourd’hui le contenu précis, puisque n’ayant pas fait l’objet d’un dépôt officiel et global dans un fonds public.

« Lire la suite »

Roumanie, mon balluchon

1 décembre 2011 § 2 Commentaires

.

© Luiza Palanciuc | Roumanie, mon balluchon | 2011

.

.

.

.

.

Lexicographie : escroc

1 décembre 2011 § Poster un commentaire

.

.

« Lire la suite »

■ Revue ALTERMED – n° 4 : «Cultures roumaines», coordonné par Andreia Roman et Michel Carassou ■

16 juin 2011 § Poster un commentaire

Numéro coordonné par Andreia Roman et Michel Carassou

Invitation

Les Éditions Non Lieu vous invitent à la présentation du n° 4 de la revue Altermed, coordonné par Andreia Roman et Michel Carassou: «Cultures roumaines».

En présence d’auteurs et de collaborateurs de la revue et en présence de Smaïl Goumeziane, directeur d’Altermed, qui présentera le livre qu’il vient de publier: Algérie. L’Histoire en héritage.

Le jeudi, 23 juin 2011, à partir de 19 heures
Chez BARAK
29, rue Sambre-et-Meuse – 75010 Paris
Métro Belleville

Pour d’autres informations utiles, catalogue et bons de commande, veuillez consulter le site des Éditions Non Lieu.

.

.

.

■ Hommage à Martha Argerich ■

5 juin 2011 § Poster un commentaire

© Luiza Palanciuc | Martha | 2011

« Lire la suite »

■ E. M. Cioran – fêlure ■

27 mai 2011 § Poster un commentaire

© Luiza Palanciuc | Cioran : fêlure | 2011

Tout à coup, je me trouvai seul devant… Je sentis, en cet après-midi de mon enfance, qu’un événement très grave venait de se produire. Ce fut mon premier éveil, le premier indice, le signe avant-coureur de la conscience. Jusqu’alors je n’avais été qu’un être. À partir de ce moment, j’étais plus et moins que cela. Chaque moi commence par une fêlure et une révélation.

©

  • Texte : E. M. Cioran, De l’inconvénient d’être né (extrait), Paris, Éditions Gallimard, 1973, p. 245.
  • Image : Luiza Palanciuc, Cioran : fêlure, 2011.

■ E. M. Cioran – Hamlet ■

27 mai 2011 § 1 commentaire

© Luiza Palanciuc | Cioran : (en) Hamlet | 2011

Durant les longues nuits des cavernes, des Hamlets en quantité devaient monologuer sans cesse, car il est  permis de supposer que l’apogée du tourment métaphysique se situe bien avant cette fadeur universelle, consécutive à l’avènement de la Philosophie.

©

  • Texte : E. M. Cioran, De l’inconvénient d’être né (extrait), Paris, Éditions Gallimard, 1973, p. 30.
  • Image : Luiza Palanciuc, Cioran : (en) Hamlet, 2011.

■ E. M. Cioran – froid ■

25 mai 2011 § Poster un commentaire

© Luiza Palanciuc | Cioran : froid | 2011

J’étais en parfaite santé, j’allais mieux que jamais. Tout à coup, un froid me saisit pour lequel il me parut évident qu’il n’y avait pas de remède. Que m’arrivait-il ? Ce n’était pourtant pas la première fois qu’une telle sensation me submergeait. Mais auparavant je la supportais sans essayer de la comprendre. Cette fois-ci, je voulais savoir, et tout de suite. J’écartai hypothèse après hypothèse : il ne pouvait être question de maladie. Pas ombre d’un symptôme auquel m’accrocher. Que faire ? J’étais en pleine déroute, incapable de trouver ne serait-ce qu’un simulacre d’explication, lorsque l’idée me vint – et ce fut un vrai soulagement – qu’il ne s’agissait là que d’une version du grand, de l’ultime froid, que c’était lui simplement qui s’exerçait, qui faisait une répétition…

©

  • Texte : E. M. Cioran, De l’inconvénient d’être né (extrait), Paris, Éditions Gallimard, 1973, p. 225-226.
  • Image : Luiza Palanciuc, Cioran : froid, 2011.

■ E. M. Cioran – éboulement ■

24 mai 2011 § 4 Commentaires

© Luiza Palanciuc | Cioran : éboulement | 2011

La «prière ininterrompue», telle que l’ont préconisée les hésychastes, je ne pourrais m’y élever, lors même que je perdrais la raison. De la piété je ne comprends que les débordements, les excès suspects, et l’ascèse ne me retiendrait pas un instant si on n’y rencontrait toutes ces choses qui sont le partage du mauvais moine: indolence, gloutonnerie, goût de la désolation, avidité et aversion du monde, tiraillement entre tragédie et équivoque, espoir d’un éboulement intérieur…

©

  • Texte : E. M. Cioran, De l’inconvénient d’être né (extrait), Paris, Éditions Gallimard, 1973, p. 181.
  • Image : Luiza Palanciuc, Cioran : éboulement, technique mixte (encre de Chine et montage numérique), 20 x 30 cm., 2011.

■ Luiza Palanciuc sur Mircea Horia Simionescu ■

20 mai 2011 § 1 commentaire

Mircea Horia Simionescu | 1928-2011 |

Mircea Horia Simionescu (Târgovişte, 23 janvier 1928 – Bucarest, 18 mai 2011) – écrivain roumain, auteur d’une œuvre romanesque (pour le moins) étrange, souvent associée à ce que l’on pourrait appeler l’avant-post-modernisme, dont l’insolite, la facticité ou encore le côté ludique ne sont pas sans rappeler certaines «constructions» du Nouveau Roman ou le rejet d’une confiance surannée dans la nature humaine. Fictions livresques, ses romans gardent toutefois un rapport au réel (ne serait-ce que par le traitement réservé à l’autoréférence), mais il s’agit plutôt d’une réécriture, en tant que telle, et de l’ostensible exploitation de la métafiction. Sur ces liens étroits entre les antécédents livresques, le réel et sa diction – l’article ci-dessous (paru dans un périodique roumain, en janvier 2008). LP

  

Ficţiune şi dicţiune

« Lire la suite »

■ Quand la Terre est une boule rouge… ■

9 avril 2011 § Poster un commentaire

© Christine Boiry | 2010 |

 

 

 

 

 

Quand la Terre est une boule rouge

(et qu’elle ne tourne pas autour du pot),

– ce petit et sympathique questionnaire, trouvé au hasard de nos rencontres facebookistes.

Merci, Olga.

 

 

 

« Lire la suite »

■ Mihai Şora sur Cioran et Fondane, au MNLR, le 11 avril 2011 ■

9 avril 2011 § Poster un commentaire

 

 

■ – Où il est question de l’attachement de Cioran à Fondane et de leur amitié indéfectible (dans la conférence de M. Mihai Şora et l’exposition qui a lieu, au même moment, au Musée National de la Littérature Roumanie, à Bucarest). ■

 

CENTENAR EMIL CIORAN

la

Muzeul Naţional al Literaturii Române

Luni, 11 aprilie 2011, ora 13.30 
Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române

Vernisaj:
Expoziţie de manuscrise, documente, fotografii, corespondenţă din arhiva Muzeului Naţional al Literaturii Române. Curator: Ofelia Creţia.

Recital:

Cioran – l’homme à fragments / Cioran – omul fragmentelor, de Genoveva Preda

Rotonda 13“:

Invitaţi –

Irina Mavrodin, Dan Hăulică, Mihai Cimpoi, Ilie Constantin, Marin Diaconu, Mihai Şora, Eugen Simion, Ion Vartic

Prezentarea albumului:

Cioran în viziunea marilor graficieni ai lumii

Amfitrion: Lucian Chişu

Site : Muzeul Naţional al Literaturii Române

 

 

.

■ Il était une fois… ■

3 avril 2011 § Poster un commentaire

 

 

Je m’avance et je sens tinter le poids léger du monde
dans mes mains.
« Lourde légèreté. » Que la balance est juste
entre réel et songe, entre la soif et l’eau !
Quelle tendresse exacte sépare l’immobile
du mouvement et quel dieu cueille au-dedans de nous
cette prière – ou cette absence de prière ?

 

… |Benjamin Fondane, Ulysse, XXXII (extrait), cca. 1929-1944|

 

 

… 

■ Mircea Ivănescu – Mort-retrouvailles | 1968 ■

26 mars 2011 § 3 Commentaires

  

Mangelos (dit) | La mort | 1962

 

 

.

.

.

en vérité ce n’est pas vrai. la mort

n’a jamais fait personne retrouver personne – la mort est une houle élancée 

qui t’attrape les yeux fermés – et te berce –

et au début paraît un sommeil, et puis un oubli –

et puis le temps perd toute trace de sens,

il n’est que silence qui revient sur lui-même

avec un écho, l’unique écho – et celui-ci est un halo

tel la flamme du cierge – et puis la lumière

perd toute trace de sens – et puis le silence

laisse tomber le sens – pendu

à ce qui n’a plus aucun sens – et puis plus rien, pas

même un sens décharné, flottement dans le rien,

bouche-à-bouche avec le squelette du non-être,

rien de rien, puis il n’y a plus de puis,

plus d’aujourd’hui, et plus de mort.

 

non plus.

 

 

  • Texte : Mircea Ivănescu (n. 26 mars 1931) – Mort-retrouvailles, Traduction du roumain par Luiza Palanciuc („Despre moartea ca revedere“ (frg.), dans le recueil Versuri, Editura pentru Literatură, 1968).
  • Image : Mangelos (dit), Basicevic Dimitrije (1921-1987) – La mort, Gouache sur page de livre en papier glacé, 0,203 x 0,208 m., 1962, Paris, Musée national d’Art moderne – Centre Georges Pompidou.

 

 

.

.

.

Pour citer cet article:

Restitutio Benjamin Fondane – www.fondane.net

Gratias agimus.

 

 

.

.

.

■ Mariana Şora – Al şaptelea simţ ■

23 mars 2011 § 5 Commentaires

© Anni Leppälä | Black | 2004

.

.

Moartea îmi dă târcoale. Se ţine la o oarecare distanţă. În jur, pe unde mă ocoleşte, simt un uşor vârtej de aer rece. Întinde un braţ scheletic spre mine, o mână descărnată, dar apoi se retrage, se îndepărtează, dispare. Cineva mă apără. I-am fost încredinţată şi m-a luat în primire când m-am ivit pe lume; i se spune – aşa, ca pentru copii – înger păzitor. Îi simt proximitatea numai de câţiva ani, dar din ce în ce mai des. Când eşti tânăr, poate nici n-ai nevoie într-atât de un ajutor de acest fel, din partea unui duh blând şi prietenos, cum ţi se pare că este; însă cu vârsta… Prezenţa lui mi s-a revelat de câteva ori; l-am simţit în spatele meu, aproape, tangibil parcă, şi m-am cutremurat. Valuri de fiori mi-au trecut pe spinare. Mai că-mi venea să mă întorc brusc… ca să-l surprind… Ce aberaţie! Ce blasfemie! Covârşită de prezenţa lui nevăzută, am căzut în genunchi.

Da, creşte în noi credinţa în supranatural: – oare ne copilărim? Ori se ascut unele simţuri în timp ce scade acuitatea celorlalte, a celor necesare vieţii sociale – văzul, auzul, până şi cel al echilibrului, aducând cu sine nesiguranţa la umblat? (– de unde povestea cu animalul simbolic ce se foloseşte, în amurg, de un al treilea picior.)

Ne paşte încetineala.

« Lire la suite »

■ Возвращение, Андре́й Звя́гинцев | 2003 | ■

3 mars 2011 § Poster un commentaire

 

Site officiel :

Avec sous-titrage en anglais :  

 

 

■ Giuseppe Ungaretti – Caïn ■

3 mars 2011 § Poster un commentaire

Odilon Redon (1840-1016) – Caïn tuant Abel

Odilon Redon | Caïn tuant Abel |

 

Il court sur les sables mythiques

Et son pas est léger.

 

Ô, berger  des loups,

Tu as les dents de l’éclat fulgurant,

L’éclat qui perce nos jours.

 

Effrois, sursauts,

Relents des bois, cette main-là

écrase comme un rien les vieux chênes,

Tu es à l’image du cœur.

 

Et quand l’heure s’assombrit,

Es-tu ce corps frétillant

Parmi les arbres enchantés ?

 

Et lorsque d’envie tu exploses,

Le temps change, tu erres méfiant

Et de mon propre pas tu t’en vas.

 

Telle une source dans l’ombre, endors-toi !

 

Quand l’aube est encore furtive,

Cueillie seras-tu, âme,

Par une onde apaisée.

 

Âme, ne vais-je donc jamais savoir te calmer ?

 

Ne vais-je donc jamais voir dans la nuit du sang ?

 

Fille fouineuse de l’ennui,

Mémoire, mémoire inassouvie,

N’y a-t-il point de vent qui porte

Les nuages de ta cendre ?

 

Mes yeux seraient à nouveau chastes,

Je verrais le printemps éternel

 

Et, enfin éveillée,

Tu serais, ô, mémoire, fidèle.

 

 

 

  • Texte : Giuseppe Ungaretti, “Caino”, Sentimento del tempo, Vallecchi, Firenze, 1933. Traduit de l’italien par Luiza Palanciuc.
  • Image : Odilon Redon (1840-1916) – Caïn tuant Abel, dessin (mine de plomb, encre de Chine, plume, encre violette), Paris, Musée du Louvre, Département des Arts graphiques.

 

 



■ Luiza Palanciuc – Tempo de l’imprévisible (extrait) ■

2 mars 2011 § Poster un commentaire

René Magritte | «Le regard mental» | 1947

René Magritte | «Le regard mental» | 1947

 

Car tel est le rite: brûler pour revivre. Pas de répit dans la répétition. Ni d’objet égaré. Le tempo de l’imprévisible ne dit pas s’il y a deuil ou brouillage des limites.

Il était une fois l’origine, la préparation à l’in-fans, embrouillement, puis le livre des livres. Rien de l’indistinction générique ne nous fut donné ce jour-là afin d’en excaver les amas d’avenir. Rien que le récit, une certaine obscurité édificatrice. Et encore des livres.

Nous étions prêts à enchaîner avec la quête, la perdition du non-dit, les quelques fondations précaires. Le corps attaché morcelait la prière, pointait le retour à la source désirée. Corps cloué, corps gravé qui connaissait bien la main, appréhendait la vue (dénudation de l’inavouable calvaire).

Fixation organique sur l’effroi de l’homme : avec regard mâché, répétition jouissive de la Disparition et vertigineuse bestialité dans les cavernes gémissantes. Anonymat tel un tombeau prohibé : dos vu de face et accroupissement. La fresque était un tableau vivant avec replis, soumissions et sorties, malveillance des pensées panoramiques. Altérité close et principe d’obéissance.

 

  • Texte : Luiza Palanciuc – Tempo de l’imprévisible (extrait), 2002.
  • Image : René Magritte – croquis de la gouache «Le regard mental», encre sur page de carnet, 1947, 12,3×10,5 cm., Paris, Musée National d’Art moderne, Centre Georges Pompidou.

■ Les chiens ne font pas des chats ■

27 février 2011 § Poster un commentaire

© Olivier Ulivieri | 2010 |

 

■■■ |aide-mémoire|

…din hudiţă în grădină la Trăsnea, şi iar prin păpuşoi; şi când aproape să ies din grădină, mă simţesc cânii lui Trăsnea, şi la mine să mă rupă. Ce-i de făcut? Auzisem eu din oameni că, dacă vrei să nu te muşte cânii şi să te lese în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos la pământ, şi să-i laşi să te latre cât le place, fără să te urneşti din loc; căci ei bat cât bat, şi de la o vreme te părăsesc şi se duc.

Şi adevărat este…

 

 

  • Text: Ion Creangă, Amintiri din copilărie, II, 1881 [ediţia Călinescu, 1953, p. 50]
  • Imagine: Olivier Ulivieri, Les chiens ne font pas des chats, technique mixte, 57 x 66 cm., 2010

■ Mariana Marin – Combat avec l’utopie ■

9 février 2011 § Poster un commentaire

Mariana Marin | 1956 – 2003 |

 

 

Combat avec l’utopie

à l’orée de la nuit.

Mais comment refaire dans une cave

la vie des grandes littératures ?

Combat perdu.

La bêtise a le même goût

dans toutes les langues.

Et si à présent lentement tu effleurais mes yeux

tu toucherais le glacé du métal

par lequel dorénavant je guetterai la vie.

Ici même où notre jeunesse

ne cesse d’être le souvenir enfoui des parents

de leur propre jeunesse.

Mes cheveux étaient déjà blancs

quand furtivement ils glissaient sous nos oreillers

la chance qui jamais

n’allait nous sourire –

 

Combat à l’orée de la nuit.

 

Chiffon, notre jeunesse,

tout bon à décrasser

les armes pointées sur nous. 

 

 

 

© Image : (apud) Tudor Jebeleanu (photographie, cca. 1981-82).

© Texte : Mariana Marin (1956 – 2003), „Lupta cu utopia“, Mutilarea artistului la tinereţe, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 1999, p. 51.

© Traduction du roumain : Luiza Palanciuc.

 

 

 

 

 

 

■ Retirada | España | 1939 ■

5 février 2011 § Poster un commentaire

Retirada | España | 1939

 

Caminante, son tus huellas
el camino, y nada mas ;
caminante, no hay camino,
se hace camino al andar.
Al andar se hace camino,
y al volver la vista atras
se ve la senda que nunca
se ha de volver a pisar.
Caminante, no hay camino,
sino estelas en la mar.

 

Antonio Machado, Se hace camino al andar, Chant XXIX, Proverbios y cantarès, Campos de Castilla, 1917.

■ Eu imperfect. Tu imperfectul. ■

26 janvier 2011 § 2 Commentaires

■ E.M. Cioran sur Mircea Vulcănescu (extrait) ■

16 janvier 2011 § Poster un commentaire

Mircea Vulcănescu | Autoportrait | 11 mai 1932

 

Plus je pense à votre père, plus il m’apparaît qu’il était, lui aussi, une exception vertigineuse, qu’il devait également avoir éludé par quelque miracle notre commune malédiction. Il peut sembler insensé d’affirmer, à propos d’un esprit véritablement universel, qu’il n’avait pas goûté au fruit maudit. Cela doit être vrai pourtant, car son savoir prodigieux était doublé d’une pureté telle que je n’en ai jamais rencontré de semblable. Le péché originel, évident en nous tous, n’était pas visible en lui, en lui qui était si bien en chair et en qui, paradoxe merveilleux, s’abritait l’évadé d’une icône. […] Je ne veux pas faire de votre père un saint, mais il l’était en quelque sorte.

 

  • Texte: E.M. Cioran, Lettre à Elena-Maria Viorica (Vivi) Vulcănescu, 1973 (extrait)
  • Image: Mircea Vulcănescu, Autoportrait, 11 mai 1932 (copie d’après l’original envoyé à Cioran)
Pour citer cet article:
Restitutio Benjamin Fondane – https://fondane.wordpress.com/
Gratias agimus.

■ History in brief | Romanian Revolution | 1989 ■

8 janvier 2011 § Poster un commentaire

Romanian Revolution | 1989 |

 

No comment.



Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane – https://fondane.wordpress.com/
Gratias agimus.

■ Ion Creangă, Amintiri din copilărie (fragm., II), 1881 ■

7 janvier 2011 § Poster un commentaire

Ion Creangă, Amintiri din copilărie, II, mss. 4.074

 

Amintiri din copilărie

Dedicaţie d-şoarei L.N.

 

II.        Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci: căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!

          Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.

          Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea“ şi vremea se îndrepta după râsul meu…

          Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face; căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii…

 

 

  • Text: Ion Creangă, Amintiri din copilărie (fragm., II), în „Convorbiri literare“, XV, 1, 1 aprilie 1881, p. 1-14, cu „Dedicaţie d-şoarei L.M.“.
  • Imagine: Facsimil, Biblioteca Academiei Române – mss. 4.074, f. 19 r.

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.



■ Cimitirul evreiesc din Humor ■

4 janvier 2011 § 3 Commentaires

© Sorin Onişor | 2010 |

© Sorin Onişor | 2010 |

© Sorin Onişor | 2010 |

© Sorin Onişor | 2010 |

© Sorin Onişor | 2010 |

■ Eugenia Iftodi (1915 – 2005) – In memoriam ■

8 décembre 2010 § 1 commentaire

 

 

 

Eugenia Iftodi | 1915 – 2005 | – Chipuri şi locuri

 

  

  

Doamne, Tată părinte,

io mă rog sara culcându-mă,

demeneaţa sculându-mă

cu ochii udzi,

Doamne, Tu din ceri m-audzi,

Doamne, Tu din ceri

cu dreapta Ta toate mi-i da

câte eu cer,

Tu cu mila Ta

dă-mi putere-a mă-ndrepta

să mă duc pre calea Ta,

pune, Doamne,-ntr-a mé cale

soarele luminii Tale,

ca să fugă cele rele

din calea viéţii mele,

ca să-nalţ sufletu’ mieu

până sus la Dumnedzău.

Domnul Dumnedzăul mieu,

eu tot Ţi-am greşit mereu,

fă miluca, nu mă pierde,

nişi la iad nu mă trimete,

între capuri strehuiete,

cu-a Ta milă mă coprinde

între oícăle cele blânde.

 

Amin.

  

 
 
  • Text: Rugăciune culeasă de Eugenia Iftodi în 1959, de la Ana Drăguş, în satul Deseşti, Maramureş; apud Eugenia Iftodi, Chipuri şi locuri / Foyers de jadis, ediţie bilingvă, ilustrată, Bucureşti, 2000. | Mulţumiri doamnei Gina Vieru |
  • Imagine: Eugenia Iftodi, seria Desene din Pădureni, cca. 1959-1965 (în ed. cit., p. 69).

 

 
Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/  
Gratias agimus.

■ Premiul „B. Fundoianu/Benjamin Fondane“ ■

22 novembre 2010 § 2 Commentaires

 

Programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, iniţiat şi coordonat de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora, îşi propune punerea în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Benjamin Fondane: direct – soţiei sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentul literar care însoţea ultima scrisoare, trimisă din lagărul de la Drancy, în 29 mai 1944, cu o zi înainte de a fi deportat la Auschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publice ori private.

Începând cu anul 2010, programul cuprinde şi decernarea unui premiu de excelenţă „B. Fundoianu/Benjamin Fondane“, prin care sunt recunoscute creativitatea, onestitatea intelectuală şi generozitatea unei personalităţi a culturii, publicisticii sau învăţământului.

Premiul este acordat în luna noiembrie a fiecărui an, cu prilejul Festivalului de poezie care are loc la Iaşi, prin străduinţa lui Emil Stratan şi sprijinul editurii Eis Art, al Galeriilor Eleusis, al Universităţii „Petre Andrei“ şi al Primăriei municipiului Iaşi.

În 2010, festivităţile de premiere au avut loc în zilele de 26 şi 27 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi, iar laureatul este filosoful Sorin Vieru.

 

 

B. Fundoianu / Benjamin Fondane, fiul lui Isaac Wechsler şi al Adelei Schwarzfeld, s-a născut la Iaşi, în 14 noiembrie 1898, într-o familie de intelectuali. Debutează cu poeme şi traduceri din limba idiş, în periodice româneşti şi evreieşti, unde semnează, pentru întâia oară, B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde, câteva luni mai târziu, îl va întâlni pe Lev Şestov, filosoful de origine rusă, a cărui gândire îl va marca pentru totdeauna. În 1931, se căsătoreşte cu Geneviève Tissier (1904-1954). Este o perioada de intensă creativitate, în care autorul de origine română, devenit Benjamin Fondane, îşi concepe opera în limba franceză, doar parţial publicată în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Urma Linei se pierde. Fondane va fi gazat în 2 sau 3 octombrie 1944.

Există, la tânărul Fundoianu, un potenţial al verticalităţii, care îl plasează pe un ax deopotrivă al adâncimii omeneşti şi al transcendenţei: dacă perioada începuturilor este una a căutărilor febrile şi a curiozităţii neostoite desfăşurate pe orizontală, liniar (în sensul acumulării de experienţe indirecte pe calea lecturilor), o radicală schimbare a sensului se produce după sosirea sa la Paris, în anul 1923, unde îl va întâlni pe Lev Şestov, cel care îi va deveni părinte spiritual. Această ieşire din traiectoria profană a unui intelectual apărut în orizontul culturii române la începutul secolului al XX-lea, traiectorie care ar fi putut face din Fundoianu un simplu gazetar, om de litere şi animator cultural, este – în ea însăşi – excepţională: o ieşire din orizontul limbii materne, întâi de toate, dar păstrând mereu deschisă disponibilitatea afectivă pentru aceasta, însoţită de o intrare ardentă în problematica filosofiei existenţiale, autentică şi profund personalizată de autorul devenit Benjamin Fondane. Este ceea ce îl diferenţiază spontan şi fără rezerve de celelalte existenţialisme care, înainte de a pune accentul pe individul concret, pe fiinţa umană în carne şi oase, sunt filosofii „despre“, iar nu „dintru“, precum aceea a lui Fondane. Acesta este sensul călătoriei intelectuale şi umane pe care o va face Fondane în scurta şi intensa lui viaţă, care nu-i îngăduie popasuri ori reveniri în punctul de plecare. Le voyageur n’a pas fini de voyager, scria Fondane, cu intuiţia înfrigurată a unui sfârşit tragic. (Luiza Palanciuc & Mihai Şora)

 

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

 

 

■ Булат Окуджава – Я пишу исторический роман | 1975 ■

9 mai 2010 § Poster un commentaire

 

 

 

Булат Окуджава – Я пишу исторический роман | 1975 |

■ Expoziţia comemorativă CANALUL DUNĂRE – MAREA NEAGRĂ ■

4 mars 2010 § Poster un commentaire

 

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Vocile lui Petre Ţuţea | Eveniment la ICR | 25 februarie 2010 ■

25 février 2010 § 2 Commentaires

Desen de Vladimir Zamfirescu | 3 decembrie 1991 |

 

Vocile lui Petre Ţuţea

Dezbatere, lansare şi recital la Institutul Cultural Român

Joi, 25 februarie 2010, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, Bucureşti), va avea loc o întâlnire cu tema Vocile lui Petre Ţuţea. Evenimentul este prilejuit de apariţia celui de-al doilea număr al revistei Academia de Poezie, care cuprinde un medalion consacrat gânditorului. 

În prima parte a întâlnirii, Livius Ciocârlie, Mihai Şora şi Vladimir Zamfirescu vor dezbate atât dimensiunea originală a operei, cât şi aspecte concrete ale receptării acesteia. Discuţiile vor fi moderate de Luiza Palanciuc. Dezbaterea va fi urmată de prezentarea revistei Academia de Poezie, în prezenţa fondatorului acesteia, Emil Stratan, moderatorul celei de-a doua părţi a întâlnirii, şi a câtorva dintre autorii semnatari: François Pamfil, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Pavel Şuşară. Seara se va încheia cu un recital de poezie al studenţilor Cosmina Stratan, Alexandra Suciu, Mihai Conrad Mericoffer, Mihai Daniel Haralambie, de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. La pian: Călin Grigoriu.

„Relaţia lui Petre Ţuţea cu orizontul de aşteptare ridică cel puţin două probleme: aceea a oralităţii şi a filosoficului, pe de o parte, a relaţiei dintre ele, pe de alta. Lui Petre Ţuţea i se atribuie adesea calificativul de „socratic“, cu toată încărcătura dezistoricizată (ori sacralizată, după caz) a acestui termen, când nu este banalizată sau transformată în simplu ornament. Ţuţea emiţătorul de „aforisme“, Ţuţea „naţionalistul“, Ţuţea „paradoxalul“ sunt doar câteva din poncifele care se adună în jurul celei mai frecvente (dar şi mai restrictive) imagini, anume cea aurorală: Ţuţea ar fi un Socrate al modernităţii noastre târzii. Or, lectura textelor, ca şi a(u)scultarea lor conduc spre alte interpretări, mai cu seamă dacă sunt convocate cele trei instanţe sub regimul cărora se exprimă Ţuţea, deopotrivă oral şi în scris: sentimentul, experienţa şi gândirea empirică.“ – Luiza Palanciuc

Parteneri: Dilema Veche, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Restitutio Benjamin Fondane.

Contact media: Serviciul Presă al ICR, tel.: 021 31 71 00 622, e-mail: biroul.presa@icr.ro

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Slavomir Popovici la Muzeul Țăranului Român | 10 februarie 2010 ■

8 février 2010 § Poster un commentaire

Miercuri, 10 februarie 2010
la ora 17h30

8 DOCUMENTARE în regia lui Slavomir Popovici

Slavomir Popovici (1930-1983) este unul dintre cei mai importanţi regizori de film documentar din România. Filmele lui de artă (printre care Soarele negru, 1968) şi etnografice (printre care Bun ca ziua, 1974) depăşesc cadrul strict al documentarului. Ele pot fi considerate o serie de poeme filosofice, pe temele esenţiale ale ciclului vieţii şi trecerii timpului.

Înainte de proiecţia filmelor vor vorbi:

  • Laurenţiu Damian, regizor,
  • Radu Răutu, etnograf,
  • Sorin Vieru, profesor la facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti.

 

  • 1. Uzina
    Un eseu cinematografic, cu filmări speciale, pornind de la sărbătorirea zilei de 1 mai, în 1965, la uzina 1 mai din Ploieşti, producătoare de utilaj petrolier – în care sunt urmărite schimbările produse în viaţa socială de apariţiei uzinei, prin analogii imagistice neaşteptate şi metaforice. 
  • 2. Romanţe aspre
    Istorii ale locomotivelor de ieri şi de azi, ca semne ale trecerii timpului şi schimbărilor sociale.
  • 3. Io, Ştefan Voievod ctitor
    Arta din vremea lui Ştefan cel mare, folosind drept comentariu cronicile vremii.
  • 4. Soarele negru
    Un poem cinematografic despre timp şi vârstele omului pornind de la broderii medievale româneşti înfăţişând compoziţii ale plângerii. 
  • 5. Semnul bradului
    Obiceiurile şi domeniile artei populare în care este prezent bradul, simbolul continuităţii şi al reînnoirii vieţii.
  • 6. Bun ca ziua
    Traiectoria pâinii „sărbătoreşti“ de la grâu la colac (cel mai efemer produs al artei ţărăneşti) şi prezenţa acesteia în momentele fundamentale ale ciclului vieţii: naştere, nuntă, moarte. În comunele Maieru (Bistriţa Năsăud), Frecăuţi (Bucovina), Bixad (Oaş), Polovraci (Gorj).
  • 7. Victime şi vinovaţi
    Film utilitar realizat la cererea Ministerului Chimiei despre posibilele efecte ale unor butelii de aragaz improvizate şi neautorizate, pretext pentru a prezenta un ciné vérité tragic în comuna Vadul Părului la sfârşit de ani ’60.
  • 8. Letopiseţul lui Hrib
    Transpunerea cinematografică a cronicii lui Toader Hrib, ţăran din satul Arbore, judeţul Suceava, şi întemeietor al unui muzeu local.

 

 

Noul Cinematograf al Regizorului Român – Studioul Horia Bernea este un proiect cultural al MŢR având ca obiectiv prezentarea unei selecţii de film european de ficţiune şi documentar, promovarea tinerilor regizori români şi europeni, a creaţiilor lor artistice şi documentare, susţinerea dialogului creatorilor cu publicul din România.
MŢR îşi propune crearea unui cinematograf de artă în Bucureşti, un cinematograf al publicului cultivat, un spaţiu al artei cinematografice şi al dialogului intelectual. Comitetul de selecţie a filmelor este alcătuit din: Dumitru Budrala, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Radu Mihăileanu, Cătălin Mitulescu, Cristian Mungiu, Radu Munteanu Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Alexandru Solomon. Fiecare regizor va asigura în mod direct şi independent programul unei luni de proiecţie. În fiecare lună va fi organizată o discuţie liberă cu regizorul care a propus selecţia filmelor. De asemenea, vor fi organizate întâlniri şi discuţii cu autorii filmelor vizionate. În cadrul proiectului, un loc privilegiat îl are filmul antropologic, căruia îi va fi dedicată permanent ziua de miercuri.

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

  

■ Zilele revistei VIAȚA ROMÂNEASCĂ | 13-14 ianuarie 2010 ■

12 janvier 2010 § Poster un commentaire

■ FONDANE la MNLR | Vineri, 18 decembrie 2009 ■

16 décembre 2009 § Poster un commentaire

Benjamin Fondane :

căderi, goluri de aer, vârtejuri

Conferinţă, recital şi film la

Muzeul Naţional al Literaturii Române

 

Vineri, 18 decembrie 2009, de la ora 18.00, Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bulevardul Dacia, nr. 12, Bucureşti) va găzdui o întâlnire consacrată poetului B. Fundoianu / Benjamin Fondane.

Intitulat Benjamin Fondane – căderi, goluri de aer, vârtejuri, evenimentul face parte din programul Restitutio Benjamin Fondane, dedicat traducerii în limba română şi punerii în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Fondane.

Vor participa Mihai Şora şi Luiza Palanciuc.

Întâlnirea va fi axată pe opera poetică a autorului (inedită în limba română), din care vor fi citite şi proiectate fragmente (Titanic, L’Exode. Super flumina Babylonis). Seara se va încheia cu recitalul Ioanei Crăciunescu – primul dintr-o serie amplă, aşezată sub genericul „fondaniana“.

 „Sunt autori care îşi trăiesc cu fervoare opera: fără niciun decalc între ceea ce sunt şi ceea ce fac ori scriu. Cu o constanţă a gândului şi o incandescenţă care scapă total retoricii adiacente ori emfazei bunei conştiinţe. «Oricine poate deveni o ’excepţie’, chiar dacă, înainte vreme, nu apucase nici măcar să înţeleagă ce însemna acest lucru, chiar dacă, înainte vreme, îi lipsise cu desăvârşire până şi dorinţa de a deveni aşa ceva» – spune Fondane în Lunea existenţială şi Duminica istoriei. Această condiţie a excepţiei este cea care îi reuneşte pe autorii din seria ’fondaniana­’, dincolo de afinităţile (elective, desigur) cu opera lui Benjamin Fondane, dincolo de traiectoria personală şi de formele auctoriale ale modernităţii noastre târzii.“ (Luiza Palanciuc, Mihai Şora)

B. Fundoianu / Benjamin Fondane s-a născut la Iaşi, pe 14 noiembrie 1898. A publicat poeme şi traduceri în periodice româneşti şi evreieşti, semnând B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde este în continuare prezent în cercurile avangardiste. Opera în limba franceză va fi publicată doar parţial în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Fondane va fi gazat în octombrie 1944.

„Cumplit e visul şi încă n-am ieşit din el.
– ceva ce mişcă, numit de noi Pământ,
încet-încet se surpă, Fiinţa nici că-l vede…
Rufele-ntinse la babord, anunţând potopul,
tihnit jocul de şah, un pion înainte,
danţ în salon care străpunge carnea
cu iz dulceag de tropice…
 
Puntea se-nclină lin, Fiinţa nici c-o vede,
pe ea, lumina verticală: se teme să nu cadă,
oameni stând drepţi: se tem să şadă,
conclav de strigoi în picioare
ţipă: «Cât dai pe mine?
Atâta pentru libertate, atâta pentru conştiinţă,
atâta pentru trupul meu, nu-i prea scump,
justiţia la preţ redus,
sfinţenia – trei parale,
pauză, Ăl-de-Sus tot la preţ redus,
cu banii jos, pe masă!»“

(Fragment din Titanic, traducere din limba franceză, studiu, note, comentarii şi anexe de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora / volum inedit în limba română)

Detalii: https://fondane.wordpress.com/

RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, e-mail: palanciuc_sora@fondane.fr   

 

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Fondane la Bistriţa | Vineri, 11 decembrie 2009 ■

10 décembre 2009 § Poster un commentaire

■ Fondane la Institutul Cultural Român | Marţi, 8 decembrie 2009 ■

2 décembre 2009 § Poster un commentaire

Benjamin Fondane

un alt existenţialism 

Dezbatere, lansare şi film

la

Institutul Cultural Român

Marţi, 8 decembrie 2009, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, Bucureşti) va avea loc o întâlnire consacrată poetului şi filosofului B. Fundoianu / Benjamin Fondane.

Intitulat Benjamin Fondane – un alt existenţialism, evenimentul face parte din programul Restitutio Benjamin Fondane, dedicat traducerii în limba română şi punerii în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Fondane.

Vor participa Mihai Şora, Radu Bercea şi Luiza Palanciuc.

Dezbaterea din cadrul întâlnirii va viza, alături de dimensiunea originală a existenţialismului fondanian, aspecte concrete ale editării operei în limba română. Va fi urmată de lansarea primului număr al revistei Academia de Poezie, în prezenţa câtorva dintre autorii semnatari şi a fondatorului revistei, Emil Stratan. Seara se va încheia cu proiecţia filmului Super abyssa sedimus (texte: Benjamin Fondane, imagini: Alain Maison, realizare şi montaj: Luiza Palanciuc)

B. Fundoianu / Benjamin Fondane s-a născut la Iaşi, pe 14 noiembrie 1898. A publicat poeme şi traduceri în periodice româneşti şi evreieşti, semnând B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde este în continuare prezent în cercurile avangardiste. Opera în limba franceză va fi publicată doar parţial în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Fondane va fi gazat în octombrie 1944.

„Există, la B. Fundoianu/Benjamin Fondane, un ireductibil uman, pe care atât filosofia, cât şi poezia sa îl articulează febril şi tensionat, cu un excepţional simţ al premoniţiei. Fondane se află în căutarea esenţei înseşi a existentului, acea differentia specifica prin care fiinţa umană scapă oricărei teorii (sau teoretizări), depăşind tendinţele logocentrice, strict retorice. Tocmai această differentia specifica înseamnă participarea la realitate; din ea, precum şi din întâlnirea cu Lev Şestov, va lua naştere gândirea existenţială a poetului şi filosofului Benjamin Fondane: sub semnul fulguranţei, al disperării şi al revoltei unui om aflat în neostoită zbatere interioară; răspunzând unui principiu autentic, anume: orice efort de a gândi fiinţa umană trebuie să aibă ca referent unic existentul însuşi, în concreteţea lui, nu o abstracţie ipostaziată.“ (Luiza Palanciuc, Mihai Şora)

Detalii: https://fondane.wordpress.com/

Contact media: Serviciul Presă al ICR, tel.: 031 71 00 622, e-mail: biroul.presa@icr.ro  

RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE,

e-mail: palanciuc_sora@fondane.fr

Partener editorial: Editura Polirom

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Dezbatere pornind de la volumul Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei ■

18 novembre 2009 § Poster un commentaire

Afis_Mihai_Sora_O_filosofie_a_bucuriei_si_a_sperantei

_  unde se va vorbi despre Fondane, despre neantul activ şi despre multe altele _

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ La mulţi ani, Mihai Şora! ■

7 novembre 2009 § Poster un commentaire

Îmi permit (căci ştiu că sunt oameni minunaţi şi nu ar avea nimic împotrivă) să reiau aici un mesaj privat, trimis adineaori de Gina şi Sorel, prieteni iubiţi (iubibili):

 Şi Soarele se bucură şi străluceşte azi pentru Mihai în toată splendoarea sa!

La mulţi ani, Domnule Şora!

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Premiile ELEUSIS | Iaşi, 13-14 noiembrie 2009 ■

6 novembre 2009 § Poster un commentaire

Fondane y sera. 

 PREMIILE_ELEUSIS_IASI_13_14_noiembrie_2009

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Dezbatere pornind de la volumul Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei ■

6 novembre 2009 § Poster un commentaire

SORA_Mihai_fotografie_de_Luiza_Palanciuc

Mihai ŞORA | În tren spre Peyresq | august 2007

Dezbatere pornind de la volumul Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei

Editura Cartea Românească vă invită joi, 19 noiembrie, ora 19.00, la dezbaterea pornind de la volumul Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei, de Leonid Dragomir. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărtureşti, Muzeul Ţăranului Român, şi va fi moderat de Luiza Palanciuc şi Daniel Cristea-Enache.

Mihai Şora. O filosofie a bucuriei şi a speranţei constituie nu doar o expunere de ansamblu, ci şi o sistematizare a gândirii filosofice a lui Mihai Şora, gândire sinuoasă şi imprevizibilă, cum însuşi filosoful o caracterizează. Leonid Dragomir nu-şi propune o interpretare a doctrinei filosofului, ci o reconstrucţie a problematicii principalelor sale cărţi de filosofie, tratate în ordine cronologică. Accentul exegezei cade pe latura creştină – personalismul creştin –, ocultată din cauza contextului în care au fost scrise şi concepute cărţile sale, publicate în ţară, până în 1990. Autorul abordează „din interior“ volumele: Despre dialogul interior, Sarea pământului, A fi, a face, a avea, Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat, Clipa & timpul. Pe lângă acestea, analizează eseurile şi interviurile apărute în Firul ierbii, continuând cu dialoguri punctuale referitoare la opera sa filosofică şi la proiectele prezente şi viitoare. Între acestea, cel mai important proiect constă în traducerea şi editarea operei lui Benjamin Fondane (https://fondane.wordpress.com/). Volumul reuşeşte să creeze o imagine de ansamblu asupra originalităţii operei şi a personalităţii filosofului român, demonstrând că Mihai Şora cultivă, prin însăşi vitalitatea sa creatoare, o filosofie a bucuriei şi a speranţei.

„Doar omul este pus în poziţia de a căuta soluţii, de a trebui mereu să opteze între „da“ şi „nu“. Această continuă oscilare, această deliberare, prealabilă oricărei decizii umane, este ceea ce numesc dialog interior. El nu se desfăşoară la modul explicit, ba, în majoritatea cazurilor, nici măcar verbal, pentru că ar cere mai mult timp decât timpul care-ţi este lăsat pentru o hotărâre.“ (Mihai Şora)
 
Leonid Dragomir este doctor în filosofie al Facultăţii de Filosofie – Universitatea Bucureşti, cu o teză despre Nietzsche şi Freud, sub conducerea profesorului universitar Ion Ianoşi. În anul 2003, îl cunoaşte personal pe filosoful Mihai Şora. Împreună, realizează o carte de convorbiri, Despre toate şi ceva în plus, apărută în anul 2005. În ultimii ani, se dedică studierii şi sistematizării gândirii filosofice a lui Mihai Şora, aşa cum reiese aceasta din cărţile apărute de pe la mijlocul secolului trecut, până în zilele noastre.

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916. După studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934–1938), a plecat la Paris, devenind cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Constrâns să revină în ţară în anul 1948, se dedică unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi“, în care vor apărea, în deceniile şapte, opt şi nouă, cele mai importante cărţi ale culturii universale. Din anii ’70, a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, dialoguri care vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească. După 1990, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A fost ministru al Învăţământului în primul guvern de după revoluţie, funcţie din care a demisionat, în semn de protest, imediat după mineriada din 13-15 iunie 1990.

Opere: Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique (Gallimard, 1947 – trad. rom. Humanitas, 1995; 2006: Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică); Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor; reed. Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; reed. Humanitas, 2006); Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat (1990; reed. Humanitas, 2006), Firul ierbii (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), Câteva crochiuri şi evocări (2000); Filosoficale. Filosofia ca viaţă (2000); Locuri comune (2004); Clipa & timpul (2005) etc. În 2007, lansează, împreună cu Luiza Palanciuc, programul „Restitutio Benjamin Fondane“, de publicare, în traducere română, a operelor complete franceze ale autorului emigrat în Franţa în anul 1923. Numeroase apariţii ale traducerilor din cărţile lui Fondane în periodicele româneşti preced apariţia editorială, considerată, după mărturia iniţiatorilor programului, drept un demers izvorât din „urgenţa restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată“.

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Mihai Şora despre Mircea Vulcănescu ■

2 novembre 2009 § 5 Commentaires

VULCANESCU_Mircea

Mircea Vulcănescu | 1904 – 1952 |

Mihai Şora

Despre Mircea Vulcănescu, câteva cuvinte

 

Am spus cândva (sau am scris undeva) că generaţia aceea din 1927, al cărei „şef­“ – unanim recunoscut – era Mircea Eliade, avea şi un vârf, mult mai retras şi mult mai puţin productiv decât Eliade, şi că acel vârf al ei a fost Mircea Vulcănescu.

Într-adevăr, el era polul liniştit al disperatei căutări agresive şi sfidătoare care aruncase atunci în arenă, alături de cea a lui Eliade, voci ca acelea ale lui Emil Cioran şi Eugen Ionescu, pentru a nu-i numi decât pe cei mai de frunte dintre ei. Era o generaţie care-şi căuta cu înfrigurare rosturile, mânată, în ultimă instanţă, de ambiţia de a-şi pune pecetea pe mari opere de cultură, apte de a lansa pe orbita universalităţii potenţialul spiritual al acestor locuri mai de pe la margine în care le fusese dat să se nască –, iar cei trei mai adineaori numiţi au şi izbutit în sensul acesta (bineînţeles, doar după ce, odată pentru totdeauna, şi-au lăsat în urmă locul de baştină).

Era Mircea Vulcănescu polul liniştit al acelei febrilităţi în căutare de Sens, pentru bunul motiv că, din capul locului, Sensul acesta îi fusese lui însuşi dăruit fără vreo altă mijlocire: încorporat în el, dar nu limitat la el şi închistat în el; dimpotrivă: conferindu-i, lui, o deschidere infinită spre Înalt şi spre Adânc, precum şi – pe orizontală – spre vasta întindere a tuturor celor ce-i erau semeni. În ambele direcţii (atât pe verticală, cât şi pe orizontală) (şi, spre deosebire de colegii săi de generaţie, autocentraţi, prinşi cum erau cu toţii în propriile lor efervescente căutări), Celălaltul transcendenţei îi era din capul locului la îndemână şi ca deschidere şi disponibilitate, dar şi ca venire în întâmpinare din propriul impuls.

Toată „opera“ lui, atâta câtă este ea (adică mai puţin întinsă decât ar fi putut fi, raportată la „volumul“ de fiinţă şi de informaţie structurată care i-a constituit temeiul), a fost strict „ocazională“: răspuns graţios la diverse solicitări. A ţinut numeroase conferinţe pentru că altcineva decât el simţise nevoia unei clarificări, a făcut admirabile expuneri improvizate pentru a lămuri câte o nedumerire a cuiva sau pentru a întregi o viziune incompletă, a pus întotdeauna ordine (o ordine suplă şi vie) în fulguraţiile incoerente sau doar fragmentare (şi de multe ori tributare momentului) ale unuia sau altuia. Întotdeauna, nevoia de limpezire a Celuilalt a constituit un indispensabil prilej pentru propria sa manifestare, pentru că oricând era gata să vină în întâmpinarea oricui îşi simţea vagul ideilor sau limita informaţiilor ca pe o povară greu de suportat. Este de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până în străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apuca să comunice, fie că vorbea despre tomism şi augustinism sau despre eros şi logos în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice. Sau despre orice altceva…

Nu este însă cazul să trasăm aici frontierele între care ar putea fi localizată multitudinea de cunoştinţe culese de el direct de la sursă şi temeinic asimilate, într-o tinereţe laborioasă consacrată propriei formări, – lucru pentru care ar fi, desigur, necesare investigaţii amănunţite, imposibil de efectuat în puţinul timp ce-l avem la dispoziţie –, şi, de altfel, nici nu este acesta lucrul cel mai important. Cel mai important lucru (şi care-l singularizează într-un fel în sânul celei mai strălucite generaţii căreia i-a fost dat să-şi înceapă în România cariera universală) este fără îndoială deschiderea spre transcendenţă, uitarea de sine în sensul cel mai bun – ba chiar sublim – al cuvântului, în sfârşit, bucuria luminoasă a împlinirii în chiar limitele bietei noastre condiţii umane – bucurie pe care el o răspândea din belşug de jur împrejuru-i.

Dacă sfinţenia este însoţită mereu de această lumină învăluitoare a bucuriei de a fi, Mircea Vulcănescu a fost – dintre toţi marii săi colegi de generaţie – singurul care ne face să ne îndreptăm gândurile, în modul cel mai firesc, spre acest vârf al condiţiei de făptură care este sfinţenia.

 

Referinţa: fragment din volumul Câteva crochiuri şi evocări, de Mihai Şora, Editura Scrisul Românesc, Craiova, colecţia „Hermes“, 2000, 174 p. inoctavo, ISBN 973-38-0285-9, p. 83-86 (ediţie epuizată).

Sursa fotografiei lui Mircea Vulcănescu: Ziarul Lumina

 

Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Monument dedicat lui Mircea Vulcănescu ■

1 novembre 2009 § 1 commentaire

 VULCANESCU_Mircea_1_noiembrie_2009

 
 

Partea I

 

Partea a II-a

 

/Pagină în construcţie. Vă rugăm să reveniţi. Mulţumim./

 

Ienjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Mihai ŞORA la Teatrul Naţional Bucureşti | 25 octombrie 2009 ■

21 octobre 2009 § 2 Commentaires

Événements culturels

• Mihai ŞORA: conferinţă la Teatrul Naţional Bucureşti

| 25 octombrie 2009, ora 11, sala Atelier |

 

TNB 

Partea dăruită a jocului

Brâncuşi văzut de Fondane

fondane_restitutio

„Dumnezeu, care a creat lucrurile, vieţuitoarele, formele, a căzut pradă unei nemaipomenite lenevii; a face lumea în şase zile e semn de pripeală; cu dalta, cu ferăstrăul şi cu mâinile sale, Brâncuşi reia, una după alta, făpturile neduse până la capăt: a îndreptat până acum cocoşul, pasărea, ba chiar şi pe Socrate l-a redat sieşi. Căci Brâncuşi este un logician, un logician înfocat, pe care nicio sclipire nu l-ar putea mulţumi, pe care nu l-ar descuraja nicio beznă, care tinde mereu spre mai adunat, mai inefabil, mai avântat. La el, mişcarea – strânsă în chingi, fremătând de nerăbdare – se înverşunează să-şi ia avântul: până şi mănuşile îi sunt bătute-n cuie, ca să nu-şi poată lua zborul. «Străveziu gheţar de zboruri ce n-au fost»: la Brâncuşi s-a gândit Mallarmé! Niciodată, aici, schimonoseala unui unghi deschis, niciodată scară fără capăt. Cine-l va fi învăţat pe acest ţăran de la Dunăre toate regulile jocului său, cine-i va fi îngăduit să-şi găsească limitele jucându-se, şi să atingă cea mai profundă expresie a unei arte care, de milenii încoace, se află în căutarea a ceea ce o defineşte şi o singularizează? Laocoon nu are ce-l învăţa.“

Benjamin Fondane, „Brancusi“, în Cahiers de l’Étoile, II, 11, septembrie-octombrie, Paris, 1929 (cu două fotografii de Constantin Brâncuşi). Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora.

Miza lui Fondane, în acest eseu publicat în anul 1929, este deopotrivă filosofică şi estetică. Postura lui poate părea, la o primă lectură, aceea a lui Candide, faţă de filosofia tradiţională a artei – în orice caz, a unui nespecialist, a cărui singură ambiţie ar fi de a verbaliza câteva nedumeriri, probleme şi ipoteze susceptibile să întâlnească (şi) preocupările „experţilor“. Dar întrebările lui Fondane sunt fals naive. Într-o oarecare măsură, putem desluşi – în subteran – o paralelă între gândirea obsoletă, ameninţată de osificare sau scleroză, şi dispozitivul mental, artistic pe care îl articulează Brâncuşi. Ea traduce totodată o nelinişte în faţa crizelor de legitimare care afectează, în modernitate, criteriile şi valorile reperelor tradiţionale, iar arta lui Brâncuşi nu scapă nici ea, la începutul secolului, de o punere sub semnul întrebării a propriei întemeieri ontologice.

Inventio înseamnă, la Brâncuşi, descoperire: a da formă unei idei. Aşadar, nu tradiţia platoniciană în sens strict, care neagă „puterea“ creatoare a artistului (cu numele ei generic de mimesis), ci o interiorizare a prototipului. Nu copie, decalc, transcriere, transpunere, ci restituire a esenţei.

Acest „model“ esenţialist nu i-a scăpat, desigur, lui Fondane. Dar tot el face observaţia că Brâncuşi nu creează ex nihilo; el nu este un artifex divinus – acel moştenitor al lui Deus artifex medieval; nu face, aşadar, brâncuşi bărboşi mai mici sau mai mari. Invenţia este neîncetat readusă, la Brâncuşi, în matca etimologică a lui a găsi. De aici şi imposibilitatea de a reduce formele sale la statutul de replică: nu mimesis, ci esenţializare. Cu alte cuvinte: preexistenţa unui conţinut.

„La Fondane […] există o căldură a relaţiilor interumane care emană din toate textele sale. Apoi, felul în care şi-a cultivat prieteniile, fidelitatea faţă de maestrul lui, toate au o bază foarte puternică în această capacitate de dăruire care se numeşte iubire. […] Există, la el, o contrafaţă a nădejdii, care se numeşte deznădejde; una extraordinar de puternică în legătură cu propria soartă şi cu soarta semenilor săi.­ […] Credinţa e capabilă de dragoste, de o îmbrăţişare a semenului care poate merge până la propria autosacrificare senină. Există alt tip de credinţă care este chinuită de problema mântuirii: nu pentru sine, ci pentru lumea întreagă. Sunt multe forme ale credinţei. Or, dacă judecăm în profunzimea a ceea ce crede şi a ceea ce face, Fondane este un credincios autentic.“

Fragment din volumul Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei, de Leonid Dragomir (Bucureşti, Editura Cartea Românească, colecţia „Hors collection“, 184 p. in-octavo, 2009).  

 

Le pot de fer contre le pot de terre

Le pot de fer contre le pot de terre

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916. După studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934–1938), a plecat la Paris, devenind cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Constrâns să revină în ţară în anul 1948, se dedică unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi“, în care vor apărea, în deceniile şapte, opt şi nouă, cele mai importante cărţi ale culturii universale. Din anii ’70, a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, dialoguri care vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească. După 1990, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A fost ministru al Învăţământului în primul guvern de după revoluţie, funcţie din care a demisionat, în semn de protest, imediat după mineriada din 13-15 iunie 1990.

Opere: Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique (Gallimard, 1947 – trad. rom. Humanitas, 1995; 2006: Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică); Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor; reed. Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; reed. Humanitas, 2006); Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat (1990; reed. Humanitas, 2006), Firul ierbii (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), Câteva crochiuri şi evocări (2000); Filosoficale. Filosofia ca viaţă (2000); Locuri comune (2004); Clipa & timpul (2005) etc. În 2007, lansează, împreună cu Luiza Palanciuc, programul „Restitutio Benjamin Fondane“, de publicare, în traducere română, a operelor complete franceze ale autorului emigrat în Franţa în anul 1923. Numeroase apariţii ale traducerilor din cărţile lui Fondane în periodicele româneşti preced apariţia editorială, considerată, după mărturia iniţiatorilor programului, drept un demers izvorât din „urgenţa restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată“.

 I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Leonid Dragomir – Mihai Şora, O filosofie a bucuriei şi a speranţei | 2009 ■

14 octobre 2009 § Poster un commentaire

Leonid DRAGOMIR | Mihai Şora, O filosofie a bucuriei şi a speranţei | 2009

Leonid DRAGOMIR | Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei

.

.

.

APARIŢIE

Leonid Dragomir, Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, colecţia „Hors collection“, 184 p. in-octavo, 2009 [Redactor: Mădălina Ghiu, coperta: Radu Răileanu].

Prezentarea editorului:

Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei constituie nu doar o expunere de ansamblu, ci şi o sistematizare a gândirii filosofice a lui Mihai Şora, gândire sinuoasă şi imprevizibilă, cum însuşi filosoful o caracterizează.

Leonid Dragomir nu-şi propune o interpretare a doctrinei filosofului, ci o reconstrucţie a problematicii principalelor sale cărţi de filosofie, tratate în ordine cronologică. Accentul exegezei cade pe latura creştină – personalismul creştin –, ocultată din cauza contextului în care au fost scrise şi concepute cărţile sale, publicate în ţară până în 1990. Autorul abordează „din interior“ volumele: Despre dialogul interior, Sarea pământului, A fi, a face, a avea, Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat, Clipa şi timpul. Pe lângă acestea, analizează eseurile şi interviurile apărute în Firul ierbii, continuând cu dialoguri punctuale referitoare la opera sa filosofică şi la proiectele prezente şi viitoare. Între acestea, cel mai important proiect constă în traducerea şi editarea operei lui Benjamin Fondane.

Volumul reuşeşte să creeze o imagine de ansamblu asupra originalităţii operei şi a personalităţii filosofului român, demonstrând că Mihai Şora cultivă, prin însăşi vitalitatea sa creatoare, o filosofie a bucuriei şi a speranţei.

 

Filosofia lui Mihai Şora este, în latura ei ontologică, dar şi în cele ce ţin de etică, axiologie, antropologie, poietică sau politică, construită pe tensiunea dintre a fi şi a avea. „Răstignit“ pe cele două planuri corespunzând acestor verbe, omul are de dus la îndeplinire două sarcini adesea contradictorii: una ţinând de autorealizare, de împlinire fiinţială sau „mântuire ontologică“, alta, secundă ca importanţă, dar prealabilă în ordine temporală, de asigurare a condiţiilor în vederea celei dintâi.

„Doar omul este pus în poziţia de a căuta soluţii, de a trebui mereu să opteze între «da» şi «nu». Această continuă oscilare, această deliberare, prealabilă oricărei decizii umane, este ceea ce numesc dialog interior. El nu se desfăşoară la modul explicit, ba, în majoritatea cazurilor, nici măcar verbal, pentru că ar cere mai mult timp decât timpul care-ţi este lăsat pentru o hotărâre.“ (Mihai Şora)

.

 
 
.
 

Pentru a cita această pagină: Restitutio Benjamin Fondanehttp://fondane.net

 Gratias agimus.

.

.

.

 
I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Sébastien ALBERTELLI – Les services secrets du général de Gaulle | 2009 ■

30 septembre 2009 § Poster un commentaire

Sébastien ALBERTELLI | Les services secrets du général de Gaulle : Le B.C.R.A. 1940-1944 | Paris, Éditions Perrin, 2009 |

Sébastien ALBERTELLI | Les services secrets du général de Gaulle : Le B.C.R.A. 1940-1944 | Paris, Éditions Perrin, 2009 |

 

PARUTION

Sébastien Albertelli, Les services secrets du général de Gaulle : Le B.C.R.A. 1940-1944, Paris, Éditions Perrin, 2009, 624 p.

Présentation de l’éditeur :

Quelles furent les véritables relations du général de Gaulle avec le Bureau Central de Renseignement et d’Action? Quels furent le rôle exact et l’influence de ce service pendant la Seconde Guerre mondiale? Le B.C.R.A mérite-t-il la légende noire qui l’accompagne?

Pour une poignée de Français, la guerre ne s’arrête pas avec l’armistice de 1940. Mais la continuer est un pari audacieux quand manquent les moyens humains, financiers et matériels.

Tout ou presque est à inventer.

C’est dans cet esprit qu’à Londres le colonel Passy organise le Bureau central de renseignement et d’action (BCRA). Son objectif est triple: recueillir des renseignements sur ce qui se passe en France, soutenir les résistants de l’intérieur dans leur combat, puis imposer à ceux-ci une tutelle souvent fort mal acceptée.

Grâce à des fonds d’archives exceptionnelles – 600 cartons du BCRA, celles du SOE britannique et de l’OSS américaine –, Sébastien Albertelli retrace l’aventure de ces personnages hors du commun : le colonel Passy, le colonel Rémy, Jean Moulin, Pierre Brossolette, Roger Wybot (futur patron de la DST), André Manuel, Pierre Fourcaud ou Honoré d’Estienne d’Orves. Il détaille les relations compliquées et fluctuantes entre le général de Gaulle et les services secrets, étudie les rapports tumultueux du BCRA avec les Anglais ou les Américains et démonte la légende noire qui s’est tissée autour du BCRA.

Son travail minutieux, qui fourmille d’informations inédites, permet de comprendre comment la toile d’araignée des services spéciaux français a mené la lutte contre les Allemands et Vichy.

La thèse dont ce livre est issu a reçu le Prix Philippe Viannay – Défense de la France, décerné par la Fondation de la Résistance. Sébastien Albertelli, agrégé et docteur en histoire, a participé au Dictionnaire de la Résistance et au Dictionnaire De Gaulle.

 

Pour citer cette page:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

 Gratias agimus.

 
I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

 

■ Jiri KYLIAN – Petite Mort | 1996 ■

28 septembre 2009 § Poster un commentaire

 

Pas de deux du ballet Petite Mort

The Nederlands Dans Theater

Chorégraphie par Jiri Kylian

Danseurs : Nancy Euverick, Sol Léon, Lorraine Blouin, Elke Schepers, Cora Kroese, Fiona Lummis, Jorma Elo, Miguel Rodriguez, Stefan Zeromski, Johan Inger, Martin Müller, Paul Lightfoot

Musique par Wolfgang Amadeus Mozart : Concerto pour piano et orchestre nr. 23 (Adagio) et Concerto pour piano et orchestre nr. 21 (Andante)

English Chamber Orchestra, dirigée par Jeffrey Tate

Au piano, Mitsuko Uchida.

 

 

Comme on jetterait une vérité sur les épaules : linceul improvisé.
Tant d’autres dans leurs goulags tracent de leurs paumes rougies
les cendres,
puis les braises ravivées.
Ils se réchauffent avec du sang mêlé à l’insensé glacé,
déversent les trous,
font craquer le vide avec un couteau d’acier
entre les dents.
 
Et savent déjà tout cela –
sensibles aux admirables dons du parjure, du pardon :

sint ut sunt 

Cette inquiétude quand on change une seule pierre à l’édifice debout depuis quelques vies,
depuis quelques absences.
 
Vous : incertain et flottant,
il vous est arrivé d’écrire la Petite Mort
pour vous effacer,
pour laisser passer votre ombre.
Oublions qu’il y a un peu plus ou un peu moins d’une vie,
oublions que la question ait pu se poser:
(simple) vocation de l’attention –
une ascendance par la turbulence.
 
Célébration du rite : vent salubre ou bouffée de vanité,
dont le sage retour sur soi-même n’est autre que cette tâche splendide,
une entrée dans les honneurs
(pensez à ceux qui, un jour, l’attendraient).
 
On ne peut que se tourner un instant vers le successeur inconnu.
Mais l’encensement ne sied bien qu’aux morts.
Vivants, nous sommes encore chancelants : droits ou iniques.
 
Pour l’intronisation dans la tombe, avant les millénaires d’oubli,
je vous ai préparé cette allusion aux poussières certaines :
durée coulant incessamment,
comme du sable,
durée qui traînera sur vous
quand vous ne serez plus.

Luiza Palanciuc

Pour citer cette page:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

 

Gratias agimus.

 
I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath. 

 

■ Av. DUDL – Notule pentru o etică | 1928 ■

23 septembre 2009 § Poster un commentaire

 

  1. Un sentiment secret şi unanim de necesitate să preceadă aventura; aerul dulce sau înveninat, tovarăş de leşie, să fie sfîrticat de dorul lung de moarte.
  2. Nu e nimic în afară de putinţa de a spori; verifică pluralitatea lui Dumnezeu printr’un sistem de scăderi şi adunări compensatoare.
  3. Propune corecţia universului cu care dansezi; acoperă-ţi însă leşul cu duh vînăt şi te fereşte de arşiţa splendidă a arbitrarului.
  4. Te lasă miraculat de spectrul brun al dogmei.
  5. Aibi o privire rotundă asupra proprietăţii; rîvneşte imponderabilul şi socoate în chivotele tale pribegi şi pîinea lui Iisus.
  6. Eşti avut de toate ipotezele, dar numai puterea de acomodare şi de renunţare te serveşte bine fără să te altereze; e unica ta eleganţă.
  7. Să aparţii unei caste naturale; vîntul care te orientează şi te semnalează celor deopotrivă cu tine nu trebuie să-ţi străfulgere sufletul.
  8. Nu vei fi benevol.

 

Text: Av. Dudl – Notule pentru o etică | Articol reprodus din revista Unu (Bucureşti, octombrie 1928, nr. 6) | 

Pentru a cita această pagină:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

 Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ International Congress ROMANIA, AS LABORATORY OF THE DIALOGUE BETWEEN SCIENCE AND SPIRITUALITY IN THE CONTEMPORARY WORLD | October 18-20, 2009 ■

16 septembre 2009 § Poster un commentaire

Congress_ROMANIA_SCIENCE_AND_SPIRITUALITY

Romania, as Laboratory of the Dialogue

between

Science and Spirituality

in the Contemporary World 

Romanian Academy, Bucharest

October 18-20, 2009

 

Monday October 19, 2009

8:30 – 9:00 Registration

9:00 – 9:30 Opening of the congress

  • HE Theodor Paleologu, Minister of Culture, Religious Affairs and Cultural Heritage
  • Message from HE Cristian Diaconescu, Minister of Foreign Affairs
  • Ionel Haiduc, President of the Romanian Academy
  • Şerban Ursu, Secretary General of the National Commission of Romania for UNESCO
  • Basarab Nicolescu, Chairman of the Organizing Committee

 9:30 – 10:00 Magda Stavinschi (Romania), Romania as Laboratory for the Dialogue between Science and Religion (opening talk)

10:00 – 10:30 Michel Cazenave (France),  Les mathématiques et Dieu

10:30 – 11:00 Coffee break

11:00 – 11:30 Predrag Cicovacki (USA), Reverence for Life and Spirituality

11:30 – 12:00 Sorin Dumitrescu (Romania), L’iconoclasme latin et le modèle œcuménique au deuxième millénaire

12:00 – 12:30 General discussion

12:30 – 14:30 Lunch

14:30 – 15:00 Rev. Chris Knight (UK), Science and Theology: What Does it Mean to Speak of a « Dialogue »?

15:00 – 15:30 Rev. Doru Costache (Australia), The Other Path in Science, Theology and Spirituality: Pondering a Fourteenth Century Byzantine Model

15:30 – 16:00 Michael Murray (USA), The Evolution of Religion: Adaptationist Explanations

16:00 – 16:30 Rev. Ioan Chirila, Romania

16:30 – 17:00 Coffee break

17:00 – 18:00 General discussion

19:00 – 21:00 Private view of the exhibition of paintings of Sorin Dumitrescu

Tuesday October 20, 2009 

 9:30 – 10:00 Milan Dimitrijevic (Serbia), Problems of Calendar Reform and Easter Determination and One Proposition of Serbian Orthodox Church, Elaborated by Djordje Stanojevic

10:00 – 10:30 Rev. Alexei Nesteruk, UK and Russia, Hidden Theological Commitment in Modern Cosmology or the Universe as a Saturated Phenomenon

10:30 – 11:00 Jean Staune, France, Evolution et Foi chrétienne

11:00 – 11:30 Coffee break

11:30 – 12:00 Cristina Nunez (Mexico), The Place of Spirituality in our Transdisciplinarity Re-Learning Experience

12:00 – 12:30 Antonio Ritto (Brazil), Socially Robust and Personally Relevant Knowledge Creation

12:30 – 14:30 Lunch

14:30 – 15:00 Alexandru Popescu (UK), Petre Tutea: Science as Doxology – A Romanian Master of the Socratic Dialogue between Science and Spirituality in the Contemporary World

15:00 – 15:30 Nidhal Guessoum (United Arab Emirates), Scriptural Literalism and Science-related Issues in Contemporary Islam

15:30 – 16:00 Rev. Ronald Cole-Turner (USA), Transforming the Human: Orthodox Theology and the Emerging Technologies of Human Enhancement 

16:00 – 16:30 Coffee break

16:30 – 17:00 Mihai Şora (Romania), Le sens dernier du réel

17:00 – 17:30 Solomon Marcus (Romania) Transcendence, Divinity, Infinity, Nothingness

17:30 – 18:30 General discussion

18:30 – 19:00 Basarab Nicolescu (France and Romania), Where We Go from Here? (closing talk)

20:00 Banquet of the congress

 

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Nicoleta DABIJA despre arta dialogului la Mihai Şora ■

14 septembre 2009 § 2 Commentaires

 

Il y a un art du dialogue, comme il y en a un du silence. Du dialogue (et de son art), Mihai Şora en a fait un savoir-vivre; il concerne le «toujours possible», une puissance-en-acte: ce qui reste à dire quand on pense avoir tout dit, ce qui reste à faire quand on pense avoir tout fait. De cette puissance-en-acte, Mihai Şora extrait une aptitude particulière à sentir ou à pressentir la dimension concrète de l’être-ensemble, du devenir-avec. Art d’ignorer l’insulte: avec la superbe de l’intelligence. Art de concéder à la calomnie le «mérite» de ne polluer que les esprits déjà malades. C’est cette appartenance au monde qui fait de Mihai Şora l’un des derniers sages – au sens ancestral du mot – de la culture roumaine. Entendre cette vive voix et lui faire écho, c’est donner sa chance à une communauté en proie aux démons du verbiage, c’est reconnaître un territoire où il est encore possible de respirer, de se dresser, de rester digne.

Je signale, dans ce contexte, l’excellent article signé par Nicoleta Dabija, „Ceva în plus“ în dialog cu Mihai Şora [«Quelque chose de plus» en dialogue avec Mihai Şora], paru dans le dernier numéro de la revue Viaţa Românească (8-9 / 2009, pp. 198-203).

Nicoleta Dabija est docteur en philosophie de l’Université Alexandru Ioan Cuza de Jassy, avec une thèse portant sur la métaphysique et la confession au XXe siècle. Elle a également obtenu un DEA en Histoire Juive et en Hébraïsme, à la même Université. Elle tient la Chronique des idées dans la revue Viaţa Românească; a publié plusieurs études et articles dans les périodiques culturels roumains (Idei în dialog, Contemporanul etc.). Elle est l’auteur de trois ouvrages dont deux sous presse: Nopţile lui Emil Cioran [Les nuits de Cioran], aux éditions Ideea Europeană (Bucarest), O lună în confesional. Liviu Antonesei – Nicoleta Dabija [Un mois dans le confessionnal. Liviu Antonesei – Nicoleta Dabija], aux éditions Bastion (Timisoara), Când metafizica ajunge să se confeseze [Quand la métaphysique finit par se confesser] (thèse remaniée). Nicoleta Dabija enseigne à l’Université Petre Andrei de Jassy.

La revue Viaţa Românească est un mensuel centenaire (fondé en 1906 par une poignée d’intellectuels dont Constantin Stere et G. Ibrăileanu) et l’une des meilleures revues en langue roumaine. Actuellement, elle est dirigée par Nicolae Prelipceanu (poète et publiciste) qui en est le rédacteur en chef, et Marian Drăghici (poète) – rédacteur en chef adjoint.

Chose significative dans le «contexte» fondanien: la revue et son équipe soutiennent vigoureusement notre programme de publication «Restitutio Benjamin Fondane». D’ailleurs, l’an dernier, à la même époque, la revue publiait quatre chapitres (sauvés comme par miracle) de notre traduction du livre Rimbaud le voyou. Et ce sont ces gestes-là qui comptent à la toute fin de l’histoire. 

Gratias agimus.

 Luiza Palanciuc

 couverture_Viata_Romaneasca_8_9_2009

Nicoleta Dabija

„CEVA ÎN PLUS“ ÎN DIALOG CU MIHAI ŞORA 

Este mult vehiculată în filosofie ideea că un răspuns bun urmează unei întrebări bine formulate. Că arta dialogului presupune situarea la acelaşi nivel de spirit între cel care chestionează şi cel care mărturiseşte. Citind cartea de convorbiri întreţinute de Leonid Dragomir cu Mihai Şora, intitulată Despre toate şi ceva în plus (de vorbă cu Leonid Dragomir) [1] am avut impresia, mai mult, că respondentul vine în întâmpinarea întrebărilor, că le primeşte la sine ca şi cum acestea erau dinainte bănuite, chiar cele aşteptate, sau în altă perspectivă, că nu calitatea chestionării primează în spusele lui Mihai Şora, ci forţa lăuntrică a omului şi disponibilitatea lui pentru conversaţie [2]. Noutatea acestor discuţii se concretizează în performanţa detaşării unui dialog viu despre dialogul lăuntric, unul adâncit în concret, relatând întâlnirile şi întâm­plările care au justificat şi au dat dreptate autorului şi textelor sale. Căci dacă filosofia lui Mihai Şora, scrisă sub semnul dialogului, ne conduce pe un drum al abstractizării, fiind, şi după o mărturisire personală, o modalitate de extragere a sensului prin curăţarea lui de concretul care l-a prilejuit, conversaţiile prezente fac drumul înapoi.

« Lire la suite »

■ Colloque DISLOCATION CULTURELLE | 1-3 octobre 2009 ■

5 septembre 2009 § Poster un commentaire

Colloque International

Dislocation culturelle et construction identitaire

en littérature et dans les arts,

organisé par le Centre Ecritures

de l’Université Paul Verlaine-Metz 

UFR Lettres et Langues

UPVM, 1-3 octobre 2009

« Lire la suite »

■ Appel à contribution | date-limite: 1er octobre 2009 ■

2 septembre 2009 § Poster un commentaire

|Cf., chez Benjamin Fondane, le discours non prononcé au Congrès International des écrivains de Paris (1935), intitulé L’écrivain devant la Révolution, paru aux éditions Paris-Méditerranée, en 1997, dans la collection «Les pieds dans le plat», avec une préface de Louis Janover. Traduction intégrale en roumain disponible prochainement dans la revue Vatra et sur le site spécialement consacré à Benjamin Fondane, http://www.fondane.eu (pour l’heure, en attente d’ouverture)|

APPEL A CONTRIBUTIONS

S’opposer politiquement en Russie aujourd’hui,

diversité des formes et des pratiques 

Bruxelles, 11-12 mars 2010

Date limite des propositions: 1er octobre 2009

Université Libre de Bruxelles

CEVIPOL

11-12 mars 2010

Vingt ans après la réforme de l’article 6 de la Constitution soviétique abolissant le rôle dirigeant du Parti communiste, où en est le pluralisme politique dans la Russie d’aujourd’hui?  

A mi-mandat de la présidence de Dimitri Medvedev et après les deux mandats de Vladimir Poutine durant lesquels une série de réformes institutionnelles est venue réduire l’espace d’expressions plurielles, comment se manifestent les oppositions politiques dans toute leur diversité?  

« Lire la suite »

■ Colloque LA TRAHISON | 18 septembre 2009 ■

1 septembre 2009 § Poster un commentaire

 La trahison au regard des sciences sociales

18 septembre 2009, Nancy (France)

La trahison est un phénomène peu traité par les sciences humaines et sociales. Peu d’ouvrages, d’articles ou de manifestations scientifiques sont en effet consacrés à cette question. Ceci est d’autant plus étonnant que la trahison est un phénomène omniprésent, jalonnant aussi bien notre vie quotidienne que notre histoire collective ou notre imaginaire social.

En proposant un état des lieux des recherches menées sur la trahison dans le champ des sciences sociales, ce colloque ambitionne donc de combler quelque peu le déficit de connaissances qui prévaut actuellement sur ce sujet. Cette journée sera donc l’occasion de confronter analyses, enquêtes et perspectives disciplinaires sur la trahison. Ses principales formes et représentations sociohistoriques seront ainsi évoquées, de même que les figures qui l’incarnent, d’hier à aujourd’hui.

 Ce colloque est organisé conjointement par:

  • Laboratoire Lasur 2L2S Nancy-Université
  • Laboratoire Cultures et Sociétés en Europe – Université de Strasbourg
  • CENDIS (Centre de documentation et d’information interuniversitaire en sciences sociales), Université Libre de Bruxelles

|Programme du Colloque| 

■ Colloque du GDR | 22-23 octobre 2009 ■

30 août 2009 § Poster un commentaire

Colloque du Groupement de Recherche | 22-23 octobre 2009 |

Colloque du Groupement de Recherche | 22-23 octobre 2009 |

 
Les entreprises françaises, l’Occupation et le second XXe siècle
Dixième Colloque du Groupement de Recherche (GDR) 2539 du CNRS

Organisé avec le Centre Régional Universitaire Lorrain d’Histoire (CRULH)

EA 3945 de l’Université Paul Verlaine de Metz

22-23 octobre 2009
Metz (Moselle)
Université Paul Verlaine

Ce colloque qui clôt les huit années d’activité du GDR s’interroge sur l’impact et les conséquences à plus long terme qu’ont pu représenter, pour les entreprises, la Seconde Guerre mondiale et l’Occupation. Il articule ainsi le temps court (1940-1944), celui des contraintes propres au régime de la guerre, au temps plus long qui lui succède et qui voit émerger et se développer des relations économiques stables entre les anciens ennemis. La moyenne durée apparaît propice à l’analyse des conséquences en termes de production, de marchés, d’organisation et de financement des entreprises. Il s’agit de poser la problématique de la guerre comme facteur de mutation, sous des formes multiples et peut-être divergentes selon les acteurs ou les secteurs, au niveau des entreprises.

« Lire la suite »

• Vladimir TISMANEANU sur Benjamin Fondane

29 août 2009 § Poster un commentaire

 

Petit clin d’œil du professeur Vladimir Tismaneanu, sur son blogue personnel, au nom révélateur et juste : Mémoire, liberté, modération. Nous l’apprécions d’autant plus qu’il s’agit de quelqu’un qui connaît bien – pour les avoir étudiés en profondeur, avec souplesse et raffinement – les rouages et les pièges des idéologies. Ses travaux – en roumain comme en anglais (actuellement, à l’Université de Maryland, aux Etats-Unis) – visent, précisément, une réappropriation critique de la modernité, afin de mieux (re)connaître son legs irremplaçable, mais aussi ses limites. J’y vois l’ambition la plus noble que la connaissance historique puisse se proposer: saisir l’histoire se faisant telle qu’elle se comprend – au sens étymologique du mot (cum – prehendere). Autrement dit: incorporer une dimension réfléchie à la méthode historique. Dans le paysage roumain, la voix de Vladimir Tismaneanu est une voix singulière: elle donne une forme intelligible à l’entreprise de construction d’une société roumaine nouvelle, à laquelle il s’est attelé depuis quelques années déjà. Non sans en payer le prix fort, non sans obstacles et mécomptes.

Sur tout cela, comme sur le parcours intellectuel du professeur Tismaneanu, quelques informations utiles se trouvent – en roumain et en anglais – à cette adresse:

Luiza Palanciuc

Vladimir TISMANEANU | photo par Eduard Koller |

Vladimir TISMANEANU | photo par Eduard Koller |

Scuze lui Nietzsche :

Un articol al tânărului Benjamin Fondane

28/08/2009

Benjamin Fondane (B. Fundoianu) a scris despre la conscience malheureuse. A fost el însuşi întruchiparea acestei conştiinţe care arde sub semnul lucidităţii, ori, să-i spunem, al nenorocului de a nu fi orb.  Salut şi recomand blogul consacrat de Mihai Şora şi Luiza Palanciuc operei marelui poet si gânditor de origine evreu-român, pierit la Auschwitz, prietenul şi discipolul lui Lev Şestov, omul despre care E. M. Cioran a scris pagini de neuitat.

Fondane nu a flirtat vreodată cu extremismul, nu a pactizat cu diverşii magi, profeţi şi şamani ai unor vremuri tulburi. A diagnosticat demonismul, nu l-a practicat.  Unele din articolele de tinereţe sunt de o fierbinte, incontestabilă actualitate. De pildă, răscolitoarea meditaţie despre Nietzsche, pe care o puteţi citi pe acest blog de o superbă altitudine estetică şi etică:

Asemeni lui Mihai Şora şi Luizei Palanciuc, şi eu cred că a  sosit din plin momentul ca lumea să înţeleagă acest lucru simplu: Fondane nu era de dreapta ori de stânga, nu era – cu alte cuvinte – înregimentat, crispat într-o formulă ideologică, ostatec al unor dogme mumificate. Era pur si simplu treaz moral.  Nu s-a înrolat niciodată în diversele oştiri ideologice. A ştiut că ideologia ucide omenia.   

Iată cuvintele cu care se încheie acest extraordinar omagiu adus solitarului de la Sils Maria:

„[…] nu cunosc în afară de Dostoievski (şi trecând câteodată peste dânsul) artă mai verticală ca aceea a lui Nietzsche. Când cruciaţii au plecat să cucerească Ierusalimul metafizic, au trecut prin Ger­mania, dar au trecut şi prin opera lui Nietzsche: iată origin[e]a acestei inexpugnabile fortăreţe. Nietzsche a clă­dit-o singur, Nietzsche a năruit-o; e singurul om care a putut asista la propriul lui autodafeu.“ 

Gratias agimus.

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ B. FUNDOIANU – Scuze lui Nietzsche | 1922 ■

28 août 2009 § Poster un commentaire

Friedrich NIETZSCHE | 1899 | apud Hans Olde

Friedrich NIETZSCHE | 1899 | apud Hans Olde

 

Într-un articol publicat, nu de mult, într-o revistă franceză, André Suarès cere scuze lui Nietzsche că, în vremea bătăliei, identificându-l cu sufletul german, l-a maltratat. Suarès nu revine asupra ideilor lui despre Nietzsche, – nu încetează de a-l crede german şi profund german – dar, în timp de pace, cu nervii osteniţi şi mintea clară, poţi accepta, fără superstiţie, tot ceea ce în timp de război găseşti urât şi duşman. Problema lui Nietzsche e aşadară condamnată perpetuu să revie la fie­care doi, trei ani, să se îmbrace în haina aceloraşi argumente, să însângere în unghiile aceleiaşi actualităţi, să reintre, pe urmă, în carnea aceluiaşi bronz. Fizionomia acestui profund german, îndrăgostit de toate clasicismele, sufletul acestui „monstru dionisiac“ (cum îl numea el pe Zaratusthra), care ura lirismul „voinţei de putere“, pe care îl credea „inestetica în sine“, stă în răspântia vieţei, ca o furioasă contradicţie, ca un hoit rămas în câmp, după bătălia imensă, între o fiziologie puternică şi un creier formidabil.

« Lire la suite »

■ Colloque «Écrire sous l’occupation» | 13-15 octobre 2009 ■

27 août 2009 § Poster un commentaire

Écrire sous l’occupation | Besançon, 13-15 octobre 2009

Écrire sous l’occupation | Besançon, 13-15 octobre 2009

 

Écrire sous l’occupation

Du non-consentement à la résistance

France-Belgique-Pologne, 1940-1945 

Besançon

13-15 octobre 2009

Colloque international organisé par:

(Centre d’histoire et de recherches sur la Résistance)

Qu’est-ce qui pousse les femmes et les hommes à écrire pour dire leur «mal vivre» de l’occupation et leur refus de s’en accommoder qu’ils prennent la forme du non-consentement ou qu’ils aillent jusqu’à la résistance? L’écriture est ici considérée dans ses multiples formes: écrits de la Résistance organisée (notes intérieures et publications clandestines); écrits privés (correspondance personnelle ou journal intime); écrits de fiction (romans et poésie); écriture savante (des journalistes et écrivains) et écriture populaire (graffiti, poésie spontanée, chants des maquis).

Pour saisir la fonction et la signification de l’écriture sous l’Occupation, deux approches sont combinées (et deux champs disciplinaires associés). Une approche par la langue, comme phénomène linguistique, instrument de communication et comme expression littéraire avec le choix de l’imaginaire comme mode de transposition d’une expérience vécue et comme moyen d’évasion d’une réalité difficilement supportable. Une approche par l’histoire, comme appréhension d’hommes et de femmes dans la société de leur temps avec son contexte spatio-temporel bien particulier; histoire qui privilégie les dimensions sociopolitiques, culturelles et anthropologiques.

La dimension européenne (France, Belgique, Pologne) est nécessaire pour saisir les variants et invariants de l’écriture dans des conditions d’occupation et des contextes culturels nationaux très divers.

« Lire la suite »

■ Bourses Mellon | candidatures: septembre 2009 ■

25 août 2009 § Poster un commentaire

 

Mellon

The Andrew W. Mellon Foundation East-Central European Research Fellows Program

Créé en 1993, grâce au soutien de la Fondation Andrew W. Mellon, représentée par le Council of American Overseas Research Centers (CAORC) à Washington, le programme Mellon permet d’accueillir des chercheurs d’Europe centrale et orientale pour des séjours de recherche dans des instituts d’études avancées (IEA) en Allemagne, Autriche, Espagne, France, Grande-Bretagne, Grèce, Inde, Israël, Italie, Jordanie, Norvège, aux Pays-Bas, en Turquie et au Yémen.

« Lire la suite »

■ Ces choses n’avaient ni commencement ni fin… ■

12 août 2009 § 3 Commentaires

Michal MACKU | Untitled |

Michal MACKU | Untitled |

 

Ces choses n’avaient ni commencement ni fin
cela ne finissait pas d’être
pas un trou, pas la moindre fissure
pas un visage lézardé!
les hommes se tenaient coude à coude, serrés,
comme pour empêcher qu’on y passe
pas une absence entre deux vagues
pas un ravin entre deux mots
pas un passage entre deux seins
lourds, gras,
et pourtant au travers de la muraille lisse
quelque chose suintait
l’écho ranci d’une fête étrange,
une sueur de musique,
les gouttes d’un sang frais qui caillait aussitôt
sur la peau morte du monde.
 

 

Image : Michal Macku, Untitled, Carbon print, No. 20 |30 x 35 cm.|

Texte : Benjamin Fondane, Au temps du poème, publié dans l’anthologie Le mal de fantômes, Édition établie par Pa­trice Beray et Michel Carassou avec la collaboration de Monique Jutrin, Liminaire d’Henri Meschonnic, Publié avec le concours du Centre National du Livre, Paris, Éditions Verdier, Collection « Poche », 2006, pp. 255.

Pour citer cet article:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

Gratias agimus.

■ Marcel Janco | Portrait d’homme ■

11 août 2009 § 1 commentaire

Marcel IANCU | Portret de barbat | cca. 1922-1924

Marcel IANCU | Portret de barbat | cca. 1922-1924

 

Ce Portrait d’homme [Portret de bărbat] peint par Marcel Janco [Iancu] (1895-1984) se trouve à Bucarest, au Musée National d’Art de Roumanie [Muzeul Naţional de Artă al României], dans la galerie réservée à l’époque moderne.

Il s’agit d’une peinture à l’huile datée des années 1922-1924. Mis à part le nom de l’artiste et le titre, la légende collée à côté du tableau ne donne aucune autre indication.

Dans le catalogue des œuvres, on apprend que, le 17 mai 2004, cette toile a été classée « trésor [tezaur] du Musée », sous le numéro 2257 et le numéro d’inventaire: 8389 / 72867.

Une brève description du tableau, rédigée par « Maria Diana » [on ignore s’il s’agit d’un nom complet ou de deux prénoms féminins], accompagne la fiche :

Iancu se prevalează de trăsăturile specifice chipului acestui bărbat, amplificându-i nasul, deformându-i gura şi accentuându-i strabismul. Bărbatul pare un personaj de circ, un arlechin, pentru că Iancu l-a ilustrat cu un guler alb, rotund, cu trei nasturi negri în faţă. Fundalul prezintă o reţea de structuri geometrice al căror rol este de a face legătura cu volumele ascuţite ale feţei. Cromatica este vie, în care roşul, galbenul şi albastrul au o pondere egală.

Janco s’appuie sur les traits particuliers du visage de cet homme : forcit les traits du nez, déforme la bouche et accentue son strabisme. L’homme semble être un personnage de cirque, un arlequin, puisque Janco le peint avec un col blanc, ras du cou, trois boutons noirs devant. L’arrière-fond montre un entrelacs de structures géométriques dont le rôle est de faire le lien avec les volumes aigus du visage. Chromatique vive, dans laquelle le rouge, le jaune et le bleu sont à poids égal.

La salle 6 dans laquelle se trouve le tableau a un panneau en plein centre : il sert de mur d’exposition. De sorte que, lorsque l’on arrive, le tableau n’est pas immédiatement visible : on doit contourner le panneau.

Ce que nous avons fait. Comme tout visiteur normalement constitué.

C’est alors que le tableau surgît devant nous.

C’était Fondane.

 

Du moins, c’est ce que nous aimerions croire. Mais sans doute voyons-nous Fondane partout… Il se peut, il est même quasiment certain – à en croire la fille de Marcel Janco – qu’il s’agisse, en fait, du beau-frère de Janco, l’écrivain Jacques Costin, le frère aîné de Clara Goldschlager, que Marcel Janco épousa en deuxième noce (en 1930). Merci à Monsieur Radu Stern pour toutes ces précisions.

Ceci étant, il nous reste le dessin ci-dessous : daté, titré. Et le trouble – profond, vertigineux – que la ressemblance des deux œuvres provoqua en nous.

 

Luiza Palanciuc et Mihai Sora  

  

 
 

 

 

 

 

Marcel IANCU | Fundoianu | 1925

Marcel IANCU | Fundoianu | 1925

 

 

 

Pour citer cet article:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/
 
 
I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Super abyssa sedimus ■

10 août 2009 § Poster un commentaire

 

 

 

Sorin VIERU | Vif instant

Sorin VIERU | Vif instant

 

 

 

 

C’est comme le vertige. Nous sommes assis au fond du vortex, et la pesanteur nous empêche d’y sauter, d’y tomber. Mais si tu sais renverser, tu ne pourras retenir la chute, comme qui est aspiré, au haut du haut, tombant dans l’abîme du dessus. Si nous étions capables de le voir, il nous aspirerait. Super abyssa sedimus – et cadimus

 

  • Image : Sorin Vieru, in Momentan, Editura Ara, Bucureşti, 1991 [couverture]. 
  • Texte : Michel Deguy, Le pronom, in Desolatio, Paris, Éditions Galilée, Collection « Lignes fictives », 2007, p. 95.
 
 
Pour citer cet article:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

Gratias agimus.

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ Benjamin et Lina | 1921 ■

10 août 2009 § Poster un commentaire

Benjamin et Lina | 1921 |

Benjamin et Lina | 1921 |

Cette photographie de Benjamin et de sa sœur aînée, Lina, a été prise, vraisemblablement, en 1921. Fondane a alors 23 ans, Lina – 26. Paul Daniel, le mari de la sœur cadette, Rodica, la publie dans la revue Manuscriptum (1976, 23/VII, nr. 2, p. 81), le trimestriel édité par le Musée de la Littérature roumaine (directeur fondateur : D. Panaitescu-Perpessicius).

 

Énigmatique (comme on dirait acrylique) : image menant à une réflexion sur le trajet de l’évanouissement. Amenuisement des traces, empreintes, visages: seule la lumière arrive à empoigner l’identité.

Ce sera l’absence qui vous ramènera à vous, à votre finitude. La trace ne fait qu’interroger le trait. Indétermination, puis vertige. Enfin, acceptation de la chute.

Il n’y a pas de trace sans le regard posé. Là, dans toute sa fragilité, dans le remous – histoire de ponts portés, de secrets émergés : survivance.

Luiza Palanciuc

 

 
Pour citer cet article:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/
 
Gratias agimus.
 I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath. 

■ Luiza PALANCIUC sur le volume Privelişti | 1930 ■

10 août 2009 § Poster un commentaire

   Envues

 

Littéralement, le nom féminin roumain privelişte (pluriel privelişti) renvoie au champ sémantique de la perception visuelle. L’étymologie du mot en dit long sur la portée de la vision et de la spatialité: priveală (nom féminin sorti de l’usage courant, pl. priveli) – équivalent, à la fois, du regard et de l’action proprement dite (regarder), suivi du suffixe –işte. Par ailleurs, la locution adverbiale «în privelişte» signifie, explicitement, au vu de tout le monde, en public.

Il y a donc bien, chez Fundoianu, plus qu’un (simple) «paysage», lequel évacue cette corrélation de la vue et de la perspective spatiale. Car, dès son titre, Fundoianu plonge le lecteur dans l’univers visuel, avec une multiplicité d’issues, où l’œil se meut, couvrant et découvrant les figures et les lieux. Marges, vides, horizons, prairies, interstices, êtres vivants: par le regard, à travers le regard, comme si Fundoianu avait souhaité se donner du jeu et, ainsi, de l’espace. Une liberté que l’on conquiert lorsque l’on fixe le regard sur ce qui bouge, ce qui paraît, disparaît ou se fige. Cette omnipotence de la vue revient sans cesse dans le recueil; elle est souvent associée à des termes de mouvement: tomber, voler et s’envoler, s’échapper, saut, bond, fuite etc. Les occurrences de la vision sont nombreuses, et le regard devient, du coup, la possibilité de l’événement et, quelquefois, l’articulation d’un paysage, au sens propre du mot, quand la motricité se libère de toute motion.

L’expérience de vision accomplie par Fundoianu dans Privelişti oblige le lecteur à intérioriser une optique: il faut pouvoir multiplier tous les angles de vue potentiels sur un même objet, dans une sorte de rotation mentale, qui suppose des contours, des profondeurs et leur chorégraphie imagée. Une motilité même dans les instants où le tableau semble immobile. Vue donnant le branle au regard, pur élan et attardement à reconstruire au moment de la lecture. Tous les poèmes de Privelişti percent les espaces, dans un jeu des articulations, des mots placés pour arranger et déranger le visible, où les corps, comme les lieux sortent de leur finitude, irréels presque, à force d’être possibles.

Rivières de regards, l’air libre et la lumière: envues.

Luiza Palanciuc

| Peyresq, août 2007 |

 

| Ce texte a été diffusé à Peyresq, en août 2007, parmi les chercheurs présents lors des rencontres annuelles de la Société dÉtudes Benjamin Fondane. Il accompagnait la traduction en français de quelques poèmes choisis du recueil Privelişti, ainsi que de sa préface, écrite par Fundoianu à Paris, en 1929. Dominique Guedj en fit la lecture publique. |

 
 
Pour citer cet article:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

Gratias agimus.

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.
 
 

■ In memoriam Geneviève Fondane ■

10 août 2009 § Poster un commentaire

Geneviève Fondane | 1904 - 1954 |

Geneviève Fondane | 1904 - 1954 |

 

Această fotografie a soţiei lui Benjamin Fondane – Geneviève, născută Tissier – a fost publicată pentru prima dată în Bulletin de la Société d’Études Benjamin Fondane (BSEBF), în toamna anului 1995. Este reprodusă pe ultima pagină a Buletinului, însoţită de următoarea notiţă explicativă:

La dernière photo de Geneviève Fondane, prise en 1949, peu avant son entrée au couvent de la Solitude. Nous remercions sa sœur, Jeanne Tissier, qui nous l’a offerte.

Mulţumiri Doamnei Monique Jutrin pentru generozitatea de care a dat dovadă atunci când ne-a trimis revistele.
 
Luiza Palanciuc şi Mihai Şora
Pentru a cita acest articol:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

■ Correspondance Fondane-Maritain, page 169 ■

9 août 2009 § Poster un commentaire

| Correspondance Fondane - Maritain |

| Correspondance Fondane - Maritain |

■ În drum spre Peyresq | august 2007 ■

9 août 2009 § 3 Commentaires

Mihai Sora

 

 

■ Benjamin FONDANE – L’Exode (Super flumina Babylonis) ■

8 août 2009 § Poster un commentaire

• | Événements culturels |

Lecture publique de L’Exode (Super flumina Babylonis), de Benjamin Fondane, dans le cadre des Rencontres fondaniennes, à Charny (France), le 5 août 2009.

  • Coordination du projet :

Patrick Masson et Luiza Palanciuc

 

Les Rencontres fondaniennes ont pour vocation la conservation et la mise en circulation du patrimoine (intellectuel et moral) légué par Benjamin Fondane : directement – à son épouse, Geneviève Fondane, née Tissier (voir, à ce sujet, son testament littéraire, attaché à la dernière lettre envoyée du camp de Drancy, le 29 mai 1944) ou indirectement, à travers ses écrits, ses prises de position publiques ou privées (par exemple Le lundi existentiel et le dimanche de l’histoire, texte publié par Jean Grenier dans le volume collectif L’Existence, aux Éditions Gallimard, en 1945).

Débats, analyses, lectures, séminaires et colloques, projets et remise(s) en question, les Rencontres fondaniennes sont ouvertes aux chercheurs, comme à tous ceux qui souhaitent approfondir leurs connaissances sur la vie et l’œuvre de Benjamin Fondane. Cette année, les Rencontres ont eu lieu à Charny (France), dans une belle demeure du XVIIe siècle.

 

Pour citer cet article:
Restitutio Benjamin Fondane https://fondane.wordpress.com/

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

 

 

■ Geo BOGZA, Fundoianu | 1973 ■

7 août 2009 § 1 commentaire

 

Să te naşti în Moldova, în blânda, în dulcea Moldovă… Şi să sfârşeşti în cuptoarele de la Auschwitz.

Să te naşti în Moldova, în mireasma atâtor podgorii şi livezi, în murmurul Bistriţei şi al Ozanei… Şi să sfârşeşti în flăcările şi fumul de la Auschwitz.

Să te naşti în Moldova, în blânda, în dulcea Moldovă:  – Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele…  Şi să sfârşeşti în cuptoarele de la Auschwitz.

Să te naşti în Moldova, în blânda, în dulcea Moldovă: – Sara pe deal buciumul sună cu jale… Şi să sfârşeşti în flăcările şi fumul de la Auschwitz.

Să te naşti în Moldova, cu darul de a fi poet: – În târg miroase a ploaie, a toamnă şi a fân… Şi să sfârşeşti în cuptoarele de la Auschwitz. 

 

Geo Bogza, Fundoianu, 1973

 

« Lire la suite »

■ Restituiri (?) în cultura română ■

7 août 2009 § 6 Commentaires

În numărul 486 din 6 august 2009 al revistei Observator Cultural, citim cu încântare un „Inedit Fondane“, în traducerea lui Ţicu Goldstein, publicat sub titulatura „Restituiri“. Însă, după doar câteva pasaje, ceea ce fusese încântare se evaporă şi devine, brusc, o surpriză dezagreabilă.

« Lire la suite »

Où suis-je ?

Catégorie Varia sur INSTITUT FONDANE.