B. FUNDOIANU – „Oscar Wilde“ | 1921

18 décembre 2011 § Poster un commentaire

.

I

.

Sunt douăzeci de ani, în 1900, un cortegiu de puţini l-au însoţit pe Wilde, obşteşte, la cimitirul din Bagneux. Pentru noi, o aniversare tristă. Să profităm de pretextul acesta al aniversării ca să corijăm câteva păreri care se vor reface la loc, cum se reface urma paşilor în nisipuri.

Wilde scria: „Sunt născut pentru excepţii, nu pentru legi“. Oamenii care ştiu ceti concep prea puţin inegalitatea asta în faţa legilor naturii. Oamenii sunt, prin ipoteză, identici. Ei admit existenţa excepţiei, cum admit existenţa miracolului. Dar ar voi să categorisească după legile fizicei comune, care e negată de miracol, şi după legile psihologiei comune, care e negată de excepţie.

Brassaï | Tache limbe | circa 1932

.
.

Wilde scria: „Şi de-ar fi viaţa, cum desigur este, o problemă pentru mine, eu nu-s mai puţin o problemă pentru viaţă“. Dar oamenii n-au nevoie de probleme. Wilde are o anecdotică: o viaţă a lui particulară, cu multe amănunte, cu multe mistere şi, la sfârşit, cu puşcărie. Cu elementele astea, poţi oricând să scrii despre Wilde şi să-i judeci opera. Poţi chiar să osândeşti. Bârfeala a devenit însăşi critica literară. Şi ori de câte ori, într-un plan, se judecă numai anecdotica, fără să se caute obârşia în temperament, de atâtea ori critica: roman, eseu sau filosofia artei, este simplă bârfeală.

« Lire la suite »

■ Leonid Dragomir – Mihai Şora, O filosofie a bucuriei şi a speranţei | 2009 ■

14 octobre 2009 § Poster un commentaire

Leonid DRAGOMIR | Mihai Şora, O filosofie a bucuriei şi a speranţei | 2009

Leonid DRAGOMIR | Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei

.

.

.

APARIŢIE

Leonid Dragomir, Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, colecţia „Hors collection“, 184 p. in-octavo, 2009 [Redactor: Mădălina Ghiu, coperta: Radu Răileanu].

Prezentarea editorului:

Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei constituie nu doar o expunere de ansamblu, ci şi o sistematizare a gândirii filosofice a lui Mihai Şora, gândire sinuoasă şi imprevizibilă, cum însuşi filosoful o caracterizează.

Leonid Dragomir nu-şi propune o interpretare a doctrinei filosofului, ci o reconstrucţie a problematicii principalelor sale cărţi de filosofie, tratate în ordine cronologică. Accentul exegezei cade pe latura creştină – personalismul creştin –, ocultată din cauza contextului în care au fost scrise şi concepute cărţile sale, publicate în ţară până în 1990. Autorul abordează „din interior“ volumele: Despre dialogul interior, Sarea pământului, A fi, a face, a avea, Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat, Clipa şi timpul. Pe lângă acestea, analizează eseurile şi interviurile apărute în Firul ierbii, continuând cu dialoguri punctuale referitoare la opera sa filosofică şi la proiectele prezente şi viitoare. Între acestea, cel mai important proiect constă în traducerea şi editarea operei lui Benjamin Fondane.

Volumul reuşeşte să creeze o imagine de ansamblu asupra originalităţii operei şi a personalităţii filosofului român, demonstrând că Mihai Şora cultivă, prin însăşi vitalitatea sa creatoare, o filosofie a bucuriei şi a speranţei.

 

Filosofia lui Mihai Şora este, în latura ei ontologică, dar şi în cele ce ţin de etică, axiologie, antropologie, poietică sau politică, construită pe tensiunea dintre a fi şi a avea. „Răstignit“ pe cele două planuri corespunzând acestor verbe, omul are de dus la îndeplinire două sarcini adesea contradictorii: una ţinând de autorealizare, de împlinire fiinţială sau „mântuire ontologică“, alta, secundă ca importanţă, dar prealabilă în ordine temporală, de asigurare a condiţiilor în vederea celei dintâi.

„Doar omul este pus în poziţia de a căuta soluţii, de a trebui mereu să opteze între «da» şi «nu». Această continuă oscilare, această deliberare, prealabilă oricărei decizii umane, este ceea ce numesc dialog interior. El nu se desfăşoară la modul explicit, ba, în majoritatea cazurilor, nici măcar verbal, pentru că ar cere mai mult timp decât timpul care-ţi este lăsat pentru o hotărâre.“ (Mihai Şora)

.

 
 
.
 

Pentru a cita această pagină: Restitutio Benjamin Fondanehttp://fondane.net

 Gratias agimus.

.

.

.

 
I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

■ B. FUNDOIANU – Voroava | 1921 ■

2 septembre 2009 § Poster un commentaire

Jan Theodore TOOROP | A farmer returning home | 1886

Jan Theodore TOOROP | A farmer returning home | 1886

 

Ultima zi, ultima filă de peisaj. Plec – cum am plecat de atâtea ori, cu sentimentul unei mâţe pentru casa veche, pentru locul statornic.

Oriunde ar duce şina, gara e întotdeauna cenuşie.

Aş vrea să plec pururi şi totuşi aş voi să stau pe loc. Am obiceiuri de vegetal. Nu aştept alte peisaje, fiindcă peisajul va fi totdeauna acelaşi. Ştiu prea bine că eu creez peisajul. Şi asta mă indispune. Dumnezeu provizoriu, cunosc legile şi cunosc misterele; le am în mine. Dar aş voi să fiu un cocostârc, putred de bălţi şi de reumatisme, cocostârc călător şi sentimental. Peisajul acesta există cum îl văd eu şi fiindcă îl văd eu; mă supără lipsa lui de personalitate.

Plecarea… Mucegai, toamnă, casă în găuri cu guzgani, ploaie lungă. Simt ploaia ca un coperământ. Prefer mişcării, imobilitatea. Imobilitatea nu e moarte. Moartea e tot în mişcare. Am privit odată curgerea unui râu şi creşterea unei plante. E trist să vezi un râu curgând şi, crescând, o plantă. Tristeţea îmi convine. Iubesc prea mult viaţa, ca să nu iubesc moartea.

« Lire la suite »

■ B. FUNDOIANU – Bovarism | 1921 ■

21 août 2009 § Poster un commentaire

Alois RIEDL | Ohne Titel - Rot V | 2006

Alois RIEDL | Ohne Titel - Rot V | 2006

  

  

Titlul acesta, derivat din numele unei eroine populare a lui Flaubert, e aplicat într-un sistem de filosofie prea puţin cunoscut şi cu puţini sorţi pentru mai departe. Sistemul aparţine lui Jules de Gaultier şi se numeşte: bovarismul. Definiţia lui – facultatea pe care o are un individ sau un grup de a se crede altminteri decât este. Facultatea aceasta construieşte iluzia continuă, iluzia absurdă şi falsă, dar veşnic creatoare de acte noi, adică veşnic creatoare de realităţi de viaţă. 

Există un bovarism care e individual. Există şi un bovarism social. 

« Lire la suite »

■ B. FUNDOIANU – O funcţiune socială | 1921 ■

19 août 2009 § Poster un commentaire

Antoni TAPIES | Regalim | 1987

Antoni TAPIES | Regalim | 1987

 

Ar trebui mai des recitite cărţile vechi. Secolul nu îngăduie asta. Din spate, ca un văcar, el goneşte oamenii la păşunea comună şi-i obligă la cireadă. Funcţiunea contemplativului a devenit de aceea un obicei rar. Poate că a fost totdeauna rar contemplativul. El constituie, cu adevărat, o spărtură în mişcarea şi în viaţa socială, o discontinuitate.

Există însă o diferenţă între contemplativul la antici şi cel contemporan. La antici, geografia e mai redusă, comunicaţiile mai puţine, activităţile mai statornice, rasa mai proporţionată activi­tăţii. Am impresia că viaţa trebuie să fi fost mai înceată şi curgerea ei mai lină. De aceea, contemplativul ei nu este fără amestec.

Gânditorul este şi un politic, şi Sofocle, un triumfător la jocul olimpic.

« Lire la suite »

Où suis-je ?

Entrées taguées viata sur INSTITUT FONDANE.