■ B. Fundoianu/Benjamin Fondane | 1898-1944 |

Benjamin Fondane vu par Ilie Boca | novembre 2009 |

B. Fundoianu / Benjamin Fondane, fiul lui Isaac Wechsler şi al Adelei Schwarzfeld, s-a născut la Iaşi, în ziua de 14 noiembrie 1898, într-o familie de intelectuali. Debutează în periodice româneşti şi evreieşti, unde publică poeme şi traduceri din limba idiş, semnând, pentru întâia oară, B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde, câteva luni mai târziu, îl va întâlni pe Lev Şestov, filosoful de origine rusă a cărui gândire îl va marca pentru totdeauna. În 1931, se căsătoreşte cu Geneviève Tissier (1904-1954). Este o perioadă de intensă creativitate, în care autorul, devenit Benjamin Fondane, îşi concepe opera în limba franceză, doar parţial publicată în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Urma Linei se pierde. Fondane va fi gazat în ziua de 2 sau 3 octombrie 1944.

 

Opera lui Benjamin Fondane stă, deopotrivă, sub semnul fulguranţei, al disperării şi al revoltei unui om aflat în neostoită zbatere interioară. Ea restituie principiul existenţial autentic conform căruia orice efort de a gândi fiinţa umană trebuie să aibă ca referent unic existentul însuşi, în concreteţea lui, iar nu o abstracţie ipostaziată.

 

RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE este un program izvorât din urgenţa restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată. Iniţiat şi coordonat de LUIZA PALANCIUC şi MIHAI ŞORA, el are drept misiune punerea în circulaţie a patrimoniului (moral şi intelectual) lăsat de autorul de origine română.

 

I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.
  • philosophy | science | art

    by
    Luiza Palanciuc and Mihai Sora
    | coordination |


  • şi s’a întors puternic cel ce plecase slab,
    şi s’a întors cu şira de zeu, să râdă mitic –
    spre hoitul meu în noapte uitat şi paralitic.

    |B. Fundoianu, Privelişti, 1930, p. 98|


  • „Dar când ai un principiu nou, trebuie să-l ţipi cât poţi mai tare: să se audă. Oamenii îşi iubesc urechea virgină. Izbutesc numai ideile care ştiu viola. Noul cu orice preţ! Nu e acesta sfatul lui Flaubert, celebru, în scrisoarea pentru Maupassant? Să cauţi, în fiecare lucru nu lucrul, ci fibra personală care a tresărit.“

    |B. Fundoianu, Imagini şi cărţi din Franţa, 1921, p. 86|


  • „A făcut’o că poate. Poate, fiindcă e fiul Domnului. El toate, toate le poate. Şi învia din morţi poate. Şi surzi poate tămădui. Şi orbi. Şi şchiopi. Şi îndrăciţi. Şi leproşi. El tot poate. El tot ştie. El ştie tot de mai ’nainte. El ştie tot...“

    |B. Fundoianu, Tăgăduinţa lui Petru, 1918, p. 11|

  • L'INSTITUT FONDANE sur Facebook
  • ■ NB. L’alerte continue. Ou plutôt le silence – plein de bombardements virtuels, potentiels, que sais-je ? Ça ne finit pas de ne pas finir… (Je reprends mon bouquin.) ■

  • ■ …flâneurs, grammairiens mûris au miel intime du poème, philatélistes d’éternels riens… ■

  • ■ INDEX RERUM ■

  • MULTIMEDIA
  • Mihai Sora - 1001 lignes animées et légendées par Luiza Palanciuc
  • SITE OFFICIEL DU PHILOSOPHE MIHAI SORA
  • Enter your email address to follow this site and receive notifications of new posts by email.