Tudor Arghezi – „Mahalagiii culturii“ | 1928

© Luiza Palanciuc | Arghezi : ainsi va la vie | 2012

.

.

Se va şopti pe undeva, cu întristare, de sfârşitul lamentabil al congresului profesorilor universitari?…

Aceşti anemiaţi ai vieţii, oameni care cu bună ştiinţă şi-au suprimat instincte, şi-au cultivat virtuţi, şi-au dezvoltat aptitudini insolite, au hotărât să se adune laolaltă. Nalţi şi palizi, cu scânteia odihnind tristă în adâncul negru al privirilor obişnuite să vegheze subt lampă, sfioşi din inexperienţa braţelor, delicaţi din completă dezinteresare faţă de vanităţile şi poftele vulgare, nobili prin morala care-i face să urmărească mai departe dezinteresat un joc de cifre sau de formule, chiar după ce fabricile purcese din caietele lor creează averi noi şi noi financiari – aşa puteau fi închipuiţi, venind la Bucureşti din patru colţuri de ţară, profesorii universitari, marii preoţi şi generalisimi ai Ideii.

Vă înşelaţi!…

Cei mai mulţi, când nu sunt cretini ai lui Dumnezeu, sunt agenţi electorali care stau cu scârbă în faţa studenţilor, şi pândesc întâia schimbare de guvern ca să plece în misii diplomatice sau ,,ştiinţifice“ prin lume. Majoritatea nu intră în librărie decât pentru a cere conturile operei lor didactice, întocmite pentru bani, câştigul moşiei lor compilate. Cei mai mulţi au înfăţişare de meşteşugari sau de negustori şi sunt mofluzi că nu au voie să-şi ţie cursul în teroarea băţului. Figurile tinere şi distinse au acest caracter din nodul cravatei, perfecţia dungii la pantaloni şi briliantina frizurii ­– şi sabotează pe toţi concurenţii de celelalte bresle, mai puţin cotate, arma şi magistratura, în familiile vechi cu o pădure şi o fată de măritat.

E semnificativ că, de la Nicolae Iorga, adică de mai bine de un sfert de veac, n-a mai apărut o figură proeminentă în Universitate şi profesorii universitari au rămas anonimi ca broaştele-ntr-un zmârc, încălecându-se şi înlocuindu-se în beznă.

Scandalul în care s-a închis congresul acestei aglomeraţii sinistre – virtual, congresul se ţine şi acum, căci preşedintele a fugit în timpul unei încăierări! – nu uimeşte decât pe cei care n-au avut prilejul să verifice încă pe mahalagiii culturii române.

De unde s-a tras bătaia?…

Dintr-o chestie metafizică: oare profesorii universitari din Cluj, Cernăuţi şi Chişinău să fie ei siliţi să trăiască chiar în Cluj, Cernăuţi şi Chişinău, lângă şcoala, cărţile şi elevii lor?… Nu ar fi mai bine să rămânem cu toţi aici la Bucureşti, să mai bem câte o bere, la „Piccadily“? La Chişinău plecăm în zilele de ploaie, iar, până la sosirea trenului întârziat, seminariile să fie privegheate de Ioniţă, omul de serviciu.

S-a adus şi un argument: un profesor universitar când este incapabil, rămâne incapabil chiar dacă stă la catedra de la Cernăuţi.

S-a adus şi o pildă: Hasdeu locuia la… Câmpina şi avea cursul la Bucureşti!…

Nimănuia nu i-a trecut prin minte că profesorul incapabil trebuie trimis la serviciile primăriei şi că Hasdeu, tocmai spre a putea lucra, fugise din Bucureşti!

Mai e nevoie să adăugăm că acei câţiva profesori universitari care au avut brusc revelaţia ruşinii s-au strecurat afară din „congres“ ca să plângă în bibliotecile lor şi că-n fruntea mahalagiilor a fost Mihalache Dragomirescu?

.

.

©

• Text : Tudor Arghezi – „Mahalagiii culturii“, publicat în „Bilete de papagal“, nr. 106, 10 iunie 1928, p. 3 [semnătura: B. de P.]; republicat în Scrieri, 40, Proze [Tablete de cronicar, 1927 – 1932], Bucureşti, Editura Minerva, 1996, p. 108-109.

• Crochiu : Luiza Palanciuc – Arghezi: ainsi va la vie, 2012.

.

.

Pentru a cita acest articol :
RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE
.
.