Benjamin Fondane – Le poète et son ombre | Poetul şi umbra lui | fragment
28 novembre 2011 § 2 Commentaires
© Fondane văzut de Irina Banari | 2011 |
.
.
Dincolo de mine cu ochii’nchişi spre mine,
care-i izvorul cel dintâi, care-i tărâmul de pe urmă?
La câmp, lucrarea s-a gătat, altceva stă să vină,
– unde ajunge-vom să potolim acest nesaţ?
De voi sorbi din apa un’ s’adapă
oile plăsmuite,
femeile ce spală
fluvii căzute în robie
îşi vor aduce-aminte, oare,
de cântecele muritoare?
Iată noaptea, o noapte nouă ce se-aprinde,
ne-am socotit de-un leat cu stele şi cu grâne,
floare de carne dăruită lăcomiei mâinilor
cu ochi de nestrăpuns…
Dacă mă’nfrupt ori beau
din lumea cea scârnavă
de cine mi-ar fi frică?
de mare, de nor ori de nisipuri?
Dacă setea mi-o beau
şi foamea mi-o înfulec,
sub care epitaf
voi adormi în ziua de pe urmă?
În ce zăpezi inima-mi va fi dalbă,
în ce vârtej voi arunca şovăitoarele-mi vârtejuri,
de care cer voi atârna
cu’nsângerate mâini ţinându-mă?
La ce bun să întrebi
şi să nu dai răspuns –
sleit să strigi mereu
căderea lumilor?
©
- Imagine : Fondane văzut de Irina Banari | creion pe carton, 2011 |
- Text original : Benjamin Fondane – Le poète et son ombre, III | extrait |
- Traducere din limba franceză : Luiza Palanciuc şi Mihai Şora; din volumul Benjamin Fondane – Un temps | O vreme, ediţie bilingvă (în curs de apariţie).
.
.
.
INSTITUT FONDANE 
într-o zi, acea fărâmă va umple lumea
fragilitate din care nu poţi ieşi decât fărâme
(nimicul se agaţă de măreţie precum spuma valului de ţărm)
întregul contrazis de fiecare parte prin Totul reconfirmat de fiecare ciob
un ritm cardiac sincopat care mistuie realul din minte
îl răscoleşte în inimă
iar apoi îl aşează geană în jurul instinctelor golite de conţinut
mă simt legată de clipă ca de un salut adresat spulberării
omenescul se restaurează
căderea se reconstituie
numai înălţarea este irepetabilă
vederea celui învins îl răsplăteşte pe cel plecat pentru totdeauna
din bucuria unei eliberări imposibile
am ajuns aici pentru a retrasa limitele unei celebrări
când e doar bucurie în semnul dintre lumile ce se îndepărtează
ori e doar spaimă în oamenii ce se apropie unul de celălalt
fără a înţelege rosturile lumii
dintre care primul este socoteala morţii iar ultimul preţul fiinţei
încerc să ştiu
dacă să fiu statornică în risipire
sau să adun laolaltă toate firimiturile
care din lume trec în carnea unor simboluri nemaivăzute
şi eu le voi asculta
le voi urma
într-o zi, acea fărâmă va umple lumea
Mulţumesc, Angela.
————————— UN JOUR, UN TESSON
un jour, un tesson emplira le monde
fragilité dont on ne saurait s’échapper que broyé
(le rien s’agrippe au sommet telle l’écume aux rivages)
le tout démenti par chaque partie dans le Tout raffermi par chaque débris
rythme cardiaque syncopé qui moud le réel de l’esprit
le remue en plein cœur
cil tendu sur pulsions évidés
je reste accrochée à l’Instant comme aux grâces rendues à l’éclat
l’humain se refait
la chute se remet
seule l’ascension ne reprend jamais
la vue du vaincu couronne celui qui pour toujours est parti
félicité de l’insensée délivrance
j’en sors et trace à nouveau les orées d’une célébration
quand il n’y a que joie dans ce signe glissé entre les mondes éloignés
effroi entre les êtres serrés
qui ne comprennent nul dessein de cet univers
ni le premier ni le dernier
ni l’addition de la mort ni le prix de la vie
il me faut voir
dois-je rester fidèle au gaspillage
ou ramasser les tessons
qui de la chair du monde traversent la chair des signes inconnus
je les écouterai
je les suivrai
un jour, un tesson emplira le monde
| Traduction du roumain par Luiza Palanciuc |